Ma simt datoare sa detaliez putin comentariul cu care am participat la concursul Printesei si pentru care Printul ei se gandea ca as putea fi castigatoare (multumesc Robo- Print).
So, dupa cum spuneam in comentariul respectiv, nu am reusit sa-mi impresionez sotul cu vreun cadou. Niciodata.
Mi-aduc aminte ca, la inceputurile relatiei noastre, cand eram tineri si ne iubeam, mie imi venea sa ii cumpar tot felul de nimicuri (felicitari si figurine haioase de exemplu). Intram intr-un magazin si, daca ceva ma facea sa zambesc sau mi se parea superhaios, il cumparam pentru el. Si ma gandeam cu fericire in suflet cum va reactiona cand ii voi darui "flecustetul".
Recunosc ca mesajele de pe felicitari aveau aproape totdeauna un iz siroposo-hazliu dar nu era chiar asa de grav... zic... Adica se presupune ca indragostitii au voie sa faca gesturi din astea tampitele.
Dar, sa revin... Pe cat de fericita eram cand cumparam cadoul (gandindu-ma cu drag la EL) pe atat de dezamagita cand imi spunea " multumesc" si ma pupa si ... atat.
Relatia a evoluat firesc si povestea cu cadourile (de acum mai consistente ca deja ne facusem mari si aveam job-uri) se repeta la fiecare aniversare, Craciun, Paste ...
Alergam prin magazine, imi storceam creierii sa gasesc ceva interesant, ma gandeam si razgandeam de o suta de ori si, intr-un final, luam un cadou cu certitudinea ca de data asta sigur ii va placea. Alegeam hartia pentru impachetat, fundita asortata si ... Tananana... "Multumesc", pupat si eventual un comentariu gen "e foate dragut nu trebuia sa te deranjezi atat!"
Poate par eu putin deplasata. Unii ar putea sa spuna ca sunt dificila, doar omul mi-a multumit, m-a si pupat, ocazional a mai facut si cate un mic comentariu absolut decent si de bun simt. Daaa dar eu vroiam sa ii vad sclipirea din ochi, incantarea, bucuria aia pe care o ai cand primesti ceva.
Acum, ca sa fiu perfect sincera exista doua posibilitati: fie omul se bucura dar nu stie sa isi exteriorizeze trairile (putin probabil ... cand isi cumpara singur ceva ce isi doreste e super happy si incantat) fie eu sunt varza cand vine vorba de facut cadouri.
Varianta a doua e mai plauzibila din mai multe motive:
1. Nu dispun de un buget foarte mare si chestiile care ii plac lui de obicei sunt very expensive
2. Sunt antitalent cand vine vorba de moda masculina. N-am stiut niciodata ce cravata se asorteaza la ce camasa si, in orice caz, ce mie mi se pare ca arata super, lui i se pare nasol
3. Punctul 2 e valabil si in ceea ce priveste cosmeticele si parfumurile
4. Nu ma pricep absolut deloc la chestiile de IT, gadgeturi si alte asemenea
chestiuni care pe el il intereseaza foarte mult.
Cel mai scump cadou a fost un ceas pe care i l-am cumparat cand eram insarcinata cu Stefan. A costat vreo 500 de lei si e adevarat ca l-a purtat si il poarta in continuare. Dar nu prea se pune la socoteala pentru ca am fost impreuna si l-a ales singur.
Cred totusi ca mp3 player-ul de la Sony l-ar impresiona. Asculta foarte des muzica la telefon, cu castile din dotare, destul de incomode. Daca i-l cumpar si nu ii sclipeste o luminita macar intr-un ochi, ma jur ca singurul cadou pe care il va mai primi de la mine vor fi bani in plic.
PS: trebuie sa specific ca el se pricepe de minune la facut cadouri. De fiecare data imi vine sa topai ca un greiere si ma bucur ca broasca la inundatii de absolut orice imi aduce. Cel mai mult ma bucura cadourile pe care mi le face fara o ocazie anume. Daca s-a gandit la mine si a vrut sa-mi faca o surpriza frumoasa inseamna ca ma iubeste inca. Zic si eu...
marți, 6 decembrie 2011
miercuri, 30 noiembrie 2011
Stupid me
Ce face omul cand n-are de lucru? Isi face!
Ce face o femeie de 32 de ani cand n-are de lucru? Navigheaza pe net, da peste un site care zice ca ii spune cum va arata peste 20 de ani, cauta 30 de minute o poza in care sa arate ceva mai bine, triseaza si alege o poza de acum 5 ani, da click pe adauga foto siiiii tanananam ... "trimiteti un mesaj cu textul hfhfgdgfffd la nr 12345 pt numai 0,05 euro"
Dilema feminina: sa trimita mesajul sau sa se abtina?
Mneaa, pentru 0,05 euro merita sa arunce o privire in viitor. Si in 5 secunde treaba-i rezolvata. Trimite mesajul, primeste instantaneu un cod, cu nerabdare tasteaza codul primit in campul special si ... un singur click o mai desparte de imaginea doamnei dragute ce spera ca va fi peste 20 de ani.
Click pe butonul stanga al mouse-ului si ... tanananam "ati achizitionat un cod din cele 2 necesare. Va rugam sa trimiteti un mesaj cu textul hfhfgdgfffd la nr 12345. Cost mesaj 2 x 3 euro". Mai bine afisau un banner mare cu "tzapa!" sau "felicitari! esti a tzashpea muiere proasta care n-are ce face!"
Mda... Nu stiu cum o sa arat peste dooj da ani dar sper din suflet sa nu mai scrie pe fruntea mea "asshole" cu litere de tipar ingrosate. Aaaa si ca sa ma dau in fapt pana la capat, mesajul ala a costat 3,05 euro si nu 0,05 cum m-au pacalit nenii aia rai.
******************
De 20 de minute incerc fara succes sa gasesc site-ul tzepar. Nu reusec acum si mi-e mult prea somn sa mai insist acum. Promit sa revin cand il am.
So.... http://you.rosimulare.com ... daca vreti sa folositi acest site, pregatiti-va portofelul :D
Ce face o femeie de 32 de ani cand n-are de lucru? Navigheaza pe net, da peste un site care zice ca ii spune cum va arata peste 20 de ani, cauta 30 de minute o poza in care sa arate ceva mai bine, triseaza si alege o poza de acum 5 ani, da click pe adauga foto siiiii tanananam ... "trimiteti un mesaj cu textul hfhfgdgfffd la nr 12345 pt numai 0,05 euro"
Dilema feminina: sa trimita mesajul sau sa se abtina?
Mneaa, pentru 0,05 euro merita sa arunce o privire in viitor. Si in 5 secunde treaba-i rezolvata. Trimite mesajul, primeste instantaneu un cod, cu nerabdare tasteaza codul primit in campul special si ... un singur click o mai desparte de imaginea doamnei dragute ce spera ca va fi peste 20 de ani.
Click pe butonul stanga al mouse-ului si ... tanananam "ati achizitionat un cod din cele 2 necesare. Va rugam sa trimiteti un mesaj cu textul hfhfgdgfffd la nr 12345. Cost mesaj 2 x 3 euro". Mai bine afisau un banner mare cu "tzapa!" sau "felicitari! esti a tzashpea muiere proasta care n-are ce face!"
Mda... Nu stiu cum o sa arat peste dooj da ani dar sper din suflet sa nu mai scrie pe fruntea mea "asshole" cu litere de tipar ingrosate. Aaaa si ca sa ma dau in fapt pana la capat, mesajul ala a costat 3,05 euro si nu 0,05 cum m-au pacalit nenii aia rai.
******************
De 20 de minute incerc fara succes sa gasesc site-ul tzepar. Nu reusec acum si mi-e mult prea somn sa mai insist acum. Promit sa revin cand il am.
So.... http://you.rosimulare.com ... daca vreti sa folositi acest site, pregatiti-va portofelul :D
duminică, 20 noiembrie 2011
In sfarsit putin bine
Azinoapte am dormit bine, in ciuda faptului ca buburuz tot mai are muci. Multi, foarte multi muci!! In ultimele doua nopti a dormit foarte prost din cauza ca nu putea respira si se trezea plangand.
So, dupa cum ziceam noaptea trecuta a fost o binecuvantare. A adormit neleganat si a dormit pana la 8:15 de dimineata. Asa ca azi sunt binedispusa.
In casa e cald si bine, copilul se uita linist la "Incredibili" pe HBO, curatenie am facut ieri. Hazbandu e plecat la tara, ceea ce in mod normal ma scoate din sarite. Daaarrr, avand in vedere ca dupa cearta de proportii de zilele trecute si-a mai bagat mintile in cap (pentru cat timp, ramane de vazut), nici macar asta nu m-a scos din starea de bine in care ma aflu.
Afara poti taia ceata cu cutitul, din cand in cand fulguie incet dar in casa e bine si e cald. Saptamana viitoare am programat shopping pentru cadouri. Bubutz deja si-a modificat lista pentru Mos Craciun de tzashpe ori dar intr-un final s-a hotarat ca vrea "lestop boscusa cu micofon" si "fabica de fucte". Cel mai important este ca in sfarsit vrea sa spuna o poezie pentru Mosul, declarand teatral ca il iubeste foarte mult. E prima poezie pe care catadicseste sa mi-o spuna. Mai stie si altele, sunt sigura! Dar cica n-are timp sa le spuna. Intr-o zi citea dintr-o carticica bisericeasca pe care a gasit-o pe la soacra-mea si a spus tot "Ingerasul". La gradi a invatat sa cante si Mos Craciun cu plete dalbe.
Cum ziceam, zi buna pentru mine pana acum. Nu-mi doresc decat sa am cat mai multe zile de-astea.
So, dupa cum ziceam noaptea trecuta a fost o binecuvantare. A adormit neleganat si a dormit pana la 8:15 de dimineata. Asa ca azi sunt binedispusa.
In casa e cald si bine, copilul se uita linist la "Incredibili" pe HBO, curatenie am facut ieri. Hazbandu e plecat la tara, ceea ce in mod normal ma scoate din sarite. Daaarrr, avand in vedere ca dupa cearta de proportii de zilele trecute si-a mai bagat mintile in cap (pentru cat timp, ramane de vazut), nici macar asta nu m-a scos din starea de bine in care ma aflu.
Afara poti taia ceata cu cutitul, din cand in cand fulguie incet dar in casa e bine si e cald. Saptamana viitoare am programat shopping pentru cadouri. Bubutz deja si-a modificat lista pentru Mos Craciun de tzashpe ori dar intr-un final s-a hotarat ca vrea "lestop boscusa cu micofon" si "fabica de fucte". Cel mai important este ca in sfarsit vrea sa spuna o poezie pentru Mosul, declarand teatral ca il iubeste foarte mult. E prima poezie pe care catadicseste sa mi-o spuna. Mai stie si altele, sunt sigura! Dar cica n-are timp sa le spuna. Intr-o zi citea dintr-o carticica bisericeasca pe care a gasit-o pe la soacra-mea si a spus tot "Ingerasul". La gradi a invatat sa cante si Mos Craciun cu plete dalbe.
Cum ziceam, zi buna pentru mine pana acum. Nu-mi doresc decat sa am cat mai multe zile de-astea.
joi, 17 noiembrie 2011
Promise Me
You light up another cigarette
And I pour the wine
It’s four o’clock in the morning
And it’s starting to get light
Now I’m right where I want to be
Losing track of time
But I wish that it was still last night
You look like you’re in another world
But I can read your mind
How can you be so far away
Lying by my side
When I go away
I’ll miss you
And I will be thinking of you
Every night and day just ...
Promise me you’ll wait for me
’cos I’ll be saving all my love for you
And I will be home soon
Promise me you’ll wait for me
I need to know you feel the same way too
And I’ll be home, I’ll be home soon
When I go away I’ll miss you
And I will be thinking of you
Every night and day just ...
Promise me you’ll wait for me
’cos I’ll be saving all my love for you
And I will be home soon
Promise me you’ll wait for me
I need to know you feel the same way too
And I’ll be home, I’ll be home soon
Promise me you’ll wait for me’cos
I’ll be saving all my love for you
And I will be home soon
Promise me you’ll wait for me
I need to know you feel the same way too
And I’ll be home, I’ll be home soon
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Trist, dar al dracului de adevarat!
Nu am prieteni. Iata un adevar dureros. Am cunostinte, persoane pe care le plac si care ma plac, oameni cu care pot sa am o conversatie placuta. Dar prieteni nu am.
Prieteniile adevarate se vad in timp. Prieteniile se cultiva. Ori eu am fost prea ocupata sa traiesc pentru si prin omul cu care am ales sa-mi traiesc viata. Si o vreme am simtit ca asa e bine, ca nu-mi trebuie mai mult. Dar iata ca dupa 6 ani de relatie plus 5 de casnicie, dupa 3 ani in care copilul a fost centrul universului meu, simt ca m-am abandonat pe mine si m-am pierdut undeva pe drum, in incercarea de a fi o sotie si o mama buna.
Hazbandu, in schimb, si-a vazut oarecum si de viata lui. Nu a renuntat la intalnirile cu baietii si iese in oras de cel putin 2 ori pe saptamana. Nu sta mult, nu sare calul cu bautura dar socializeaza, iese din rutina job-acasa-copil in care eu m-am afundat pana la gat.
Situatia in care ma regasesc acum mi se pare una injusta, desi mare parte din vina imi apartine. Pentru ca sunt o ciudata care nu poate sa se relaxeze stiind ca sunt rufe de spalat si de calcat, covoarele neaspirate, praf pe mobila, jucarii si haine aruncate peste tot. Pentru ca stiu ca daca eu ies, de copil se va ocupa soacra-mea, iar cand ajung acasa imi trece cheful de viata vazandu-i privirea tafnoasa.
Si ma trezesc ca il invidiez pentru tot ce poate face el si eu nu pot. Pentru ca poate sa se bucure de un pahar de vin in compania prietenilor fara sa il bantuie fantoma prafului neaspirat si cea a rufelor necalcate, pentru ca atunci cand vine acasa nu trebuie sa hraneasca puradelul, sa il imbaieze, sa se joace cu el si sa il adoarma, Pentru ca el nu este intrebat de soacra-sa unde a fost. Pentru ca nu intelege deloc ce e in sufletul meu.
Prieteniile adevarate se vad in timp. Prieteniile se cultiva. Ori eu am fost prea ocupata sa traiesc pentru si prin omul cu care am ales sa-mi traiesc viata. Si o vreme am simtit ca asa e bine, ca nu-mi trebuie mai mult. Dar iata ca dupa 6 ani de relatie plus 5 de casnicie, dupa 3 ani in care copilul a fost centrul universului meu, simt ca m-am abandonat pe mine si m-am pierdut undeva pe drum, in incercarea de a fi o sotie si o mama buna.
Hazbandu, in schimb, si-a vazut oarecum si de viata lui. Nu a renuntat la intalnirile cu baietii si iese in oras de cel putin 2 ori pe saptamana. Nu sta mult, nu sare calul cu bautura dar socializeaza, iese din rutina job-acasa-copil in care eu m-am afundat pana la gat.
Situatia in care ma regasesc acum mi se pare una injusta, desi mare parte din vina imi apartine. Pentru ca sunt o ciudata care nu poate sa se relaxeze stiind ca sunt rufe de spalat si de calcat, covoarele neaspirate, praf pe mobila, jucarii si haine aruncate peste tot. Pentru ca stiu ca daca eu ies, de copil se va ocupa soacra-mea, iar cand ajung acasa imi trece cheful de viata vazandu-i privirea tafnoasa.
Si ma trezesc ca il invidiez pentru tot ce poate face el si eu nu pot. Pentru ca poate sa se bucure de un pahar de vin in compania prietenilor fara sa il bantuie fantoma prafului neaspirat si cea a rufelor necalcate, pentru ca atunci cand vine acasa nu trebuie sa hraneasca puradelul, sa il imbaieze, sa se joace cu el si sa il adoarma, Pentru ca el nu este intrebat de soacra-sa unde a fost. Pentru ca nu intelege deloc ce e in sufletul meu.
vineri, 11 noiembrie 2011
A venit toamna
Toamna aia urata cu frig si ploaie, cu zile scurte si nopti lungi. Cand iti vine sa stai in casa la gura sobei, sa citesti carti bune si sa bei ceai aromat si fierbinte.
luni, 7 noiembrie 2011
Posta Romana
...sucks!!!!!!
Nu prea am avut de a face cu ei pana acum. Scrisori n-am mai trimis de o mie de ani, colete nici atat. De obicei folosesc o firma de curierat rapid, chiar si cand am de trimis documente spre diversi, in interes de serviciu.
Numai ca acum vreo doua saptamani am avut nevoie sa trimit niste hartii destul de importante si imi trebuia neaparat confirmare de primire, asa ca am trimis plicurile prin "senzationala" Posta Romana.
Ni s-a comunicat ca in cateva zile plicurile vor ajunge la destinatie, iar confirmarea de primire va ajunge la sediul nostru in maximum o saptamana.
Au trecut doua. La mine nu a ajuns nicio confirmare de primire. Maine trebuie sa merg sa fac sapaturi pentru a deslusi enigma disparitiei micutelor caronase buclucase.
O alta intamplare "minunata" a fost acum vreo saptamana cand merg sa intreb daca pot trimite un colet in Franta, care sa contina medicamente ce se elibereaza fara prescriptie medicala si ceaiuri. Sora-mea a nascut si vroia ceva pentru colici si niste ceaiuri pentru ea. Imi spune tanti de acolo ca pot sa pun ce vreau eu in colet ca ei nu ma controleaza si eu oricum ma duc cu cutia gata impachetata.
Mai intreb o data, spunandu-i ca prin posta Atlasib, de exemplu, nu pot trimite si ca din cate stiu eu sunt restrictii la vama in ceea ce priveste medicamentele.
Sunt asigurata ca nu voi intampina probleme, asa ca purced la shopping de medicamente si ceaiuri ca sa ii trimit sora-mii cat mai repede. Cheltui cam 500 de lei (ca doar daca nu e restrictie, sa fie de toate) si ma bucur ca broasca la inundatii la gandul ca voi deveni eroul familiei datorita rezolvarii acestei spinoase probleme,.
Ma duc peste doua zile, acolo alta tanti. Completez formularul, scriu continutul cutiei - "medicamente si ceaiuri" si ii inmanez triumfatoare cutia.
Mi se raspunde pe un ton sictirit, insotit de nelipsita mutra acra: nu aveti voie medicamente.
Pai cum doamna? Acum doua zile aveam voie si acum nu mai am? Colega dumneavoastra lucreaza dupa alte reguli? Sau cum?
Aaaa pai sa vedeti, zice mutra acra incercand sa schimbe tonul, ca puteti sa trimiteti dar nu scrieti ca inauntru sunt medicamente ca n-am eu voie sa primesc coletul.
Ok. Nu scriu ce contine. Dar in cazul in care la vama se scaneaza coletul si nu se trimite, ce se intampla mai departe? Il primesc retur sau cum?
Raspunsul soc a venit prompt: nu stiu ce sa va spun. Nu am mai avut cazuri din-astea.
Pai duduie draga, io mi-am cheltuit jumatate din salariu ca sa cumpar medicamente, dupa ce voi m-ati indus in eroare cu informatia eronata cum ca POT trimite un colet cu astfel de continut. Si acum nu imi poti spune nici macar daca, in cazul nefericit in care este oprit la vama, mi-l trimiteti inapoi?
Mda... serviciile Postei Romane lasa mult de dorit. Sau poate este doar vina functionarilor de acolo. Cert este ca, in afara de jumatate din salariu mi-am mai lasat la Posta Romana si cativa neuroni asasinati fara mila de tantiile care vin la serviciu ca sa aiba unde pleca de acasa.
Nu prea am avut de a face cu ei pana acum. Scrisori n-am mai trimis de o mie de ani, colete nici atat. De obicei folosesc o firma de curierat rapid, chiar si cand am de trimis documente spre diversi, in interes de serviciu.
Numai ca acum vreo doua saptamani am avut nevoie sa trimit niste hartii destul de importante si imi trebuia neaparat confirmare de primire, asa ca am trimis plicurile prin "senzationala" Posta Romana.
Ni s-a comunicat ca in cateva zile plicurile vor ajunge la destinatie, iar confirmarea de primire va ajunge la sediul nostru in maximum o saptamana.
Au trecut doua. La mine nu a ajuns nicio confirmare de primire. Maine trebuie sa merg sa fac sapaturi pentru a deslusi enigma disparitiei micutelor caronase buclucase.
O alta intamplare "minunata" a fost acum vreo saptamana cand merg sa intreb daca pot trimite un colet in Franta, care sa contina medicamente ce se elibereaza fara prescriptie medicala si ceaiuri. Sora-mea a nascut si vroia ceva pentru colici si niste ceaiuri pentru ea. Imi spune tanti de acolo ca pot sa pun ce vreau eu in colet ca ei nu ma controleaza si eu oricum ma duc cu cutia gata impachetata.
Mai intreb o data, spunandu-i ca prin posta Atlasib, de exemplu, nu pot trimite si ca din cate stiu eu sunt restrictii la vama in ceea ce priveste medicamentele.
Sunt asigurata ca nu voi intampina probleme, asa ca purced la shopping de medicamente si ceaiuri ca sa ii trimit sora-mii cat mai repede. Cheltui cam 500 de lei (ca doar daca nu e restrictie, sa fie de toate) si ma bucur ca broasca la inundatii la gandul ca voi deveni eroul familiei datorita rezolvarii acestei spinoase probleme,.
Ma duc peste doua zile, acolo alta tanti. Completez formularul, scriu continutul cutiei - "medicamente si ceaiuri" si ii inmanez triumfatoare cutia.
Mi se raspunde pe un ton sictirit, insotit de nelipsita mutra acra: nu aveti voie medicamente.
Pai cum doamna? Acum doua zile aveam voie si acum nu mai am? Colega dumneavoastra lucreaza dupa alte reguli? Sau cum?
Aaaa pai sa vedeti, zice mutra acra incercand sa schimbe tonul, ca puteti sa trimiteti dar nu scrieti ca inauntru sunt medicamente ca n-am eu voie sa primesc coletul.
Ok. Nu scriu ce contine. Dar in cazul in care la vama se scaneaza coletul si nu se trimite, ce se intampla mai departe? Il primesc retur sau cum?
Raspunsul soc a venit prompt: nu stiu ce sa va spun. Nu am mai avut cazuri din-astea.
Pai duduie draga, io mi-am cheltuit jumatate din salariu ca sa cumpar medicamente, dupa ce voi m-ati indus in eroare cu informatia eronata cum ca POT trimite un colet cu astfel de continut. Si acum nu imi poti spune nici macar daca, in cazul nefericit in care este oprit la vama, mi-l trimiteti inapoi?
Mda... serviciile Postei Romane lasa mult de dorit. Sau poate este doar vina functionarilor de acolo. Cert este ca, in afara de jumatate din salariu mi-am mai lasat la Posta Romana si cativa neuroni asasinati fara mila de tantiile care vin la serviciu ca sa aiba unde pleca de acasa.
vineri, 4 noiembrie 2011
Statistici
Eu sunt cam varza in ceea ce priveste blogul asta... habar nu prea am sa il folosesc...
Ma uitam curioasa pe la tabloul de bord si am gasit ceva cu statistici. Am fost "accesata" de 53 de ori din România, din Brazilia de 6 ori, din Statele Unite ale Americii de 3 ori, din Republica Moldova de 2, din Franța o data, din Irlanda o data si din Italia o data.
Si eu care credeam ca Amyra este singura persoana care trece pe aici.
Ma uitam curioasa pe la tabloul de bord si am gasit ceva cu statistici. Am fost "accesata" de 53 de ori din România, din Brazilia de 6 ori, din Statele Unite ale Americii de 3 ori, din Republica Moldova de 2, din Franța o data, din Irlanda o data si din Italia o data.
Si eu care credeam ca Amyra este singura persoana care trece pe aici.
Depresia de vineri
Imi doresc din tot sufletul meu sa ma duc acasa cu bucurie. Sa simt ca aia e casa mea, in care sa fac ce vreau cand vreau. Sa imi cumpar ce vreau fara sa ma controleze cineva in sacosa in secunda doi dupa ce am intrat pe usa. Sa spal vasele daca si cand am chef, sa nu ma fute nimeni la icre cand am chef sa gatesc.
Sa nu imi atraga nimeni atentia ca n-am udat florile pe terasa si ca nu ma intereseaza de ele (flori care by the way, nu sunt florile MELE), sa nu gasesc pantofii facuti gramada in hol cu specificatia clara sa ii duc "sus la mine", sa nu se enerveze nimeni ca geanta de serviciu a lu' hazbandu sta pe canapea, sa nu ma traga nimeni la raspundere de ce gatesc in oala cutare si de ce nu pun capacul cutare.
Oare chiar cer prea mult? Cer prea mult daca imi place ca in bucatarie sa fie ordine, sa nu intre pisica si cainele care lasa tone de par peste tot si imprastie mancarea pe unde nici cu gandul nu gandesti.
Cer prea mult daca vreau sa imi pot decora casa de Craciun asa cum vreau eu fara sa se uite nimeni cu un ochi critic la mine si sa imi spuna "ce-s prostiile astea"... Daca de sarbatori imi doresc sa gatesc ce vreau? Daca imi doresc sa nu mai aud certuri si priviri urate ca indraznesc sa imi vizitez parintii?
Sunt absurda daca simt ca o iau razna cand vad cum copilul meu este indesat cu toate cacaturile de sucuri, caramele, bombonele, prajiturele si alte ...ele, in timp ce merele de la mama din gradina se strica in fructiera? Sunt deplasata daca prefer sa ii fac copilului un piure din cartofi adevarati si nu din rahatul din plic? Daca ma ia cu vertij cand aud ca a mancat cremvursti, carnati, hamburgari congelati etc?
Mai am sa fiu trasa la raspundere ca mi-o trag prea des sau prea rar cu barbatu'.
Pot sa zic aici ca-mi bag pula in ea de viata traita in comun cu socrii? Si ca nu le mai suport mutrele acre? Se egzista divort pe motiv de incompatibilitate cu socrii?
Sa nu imi atraga nimeni atentia ca n-am udat florile pe terasa si ca nu ma intereseaza de ele (flori care by the way, nu sunt florile MELE), sa nu gasesc pantofii facuti gramada in hol cu specificatia clara sa ii duc "sus la mine", sa nu se enerveze nimeni ca geanta de serviciu a lu' hazbandu sta pe canapea, sa nu ma traga nimeni la raspundere de ce gatesc in oala cutare si de ce nu pun capacul cutare.
Oare chiar cer prea mult? Cer prea mult daca imi place ca in bucatarie sa fie ordine, sa nu intre pisica si cainele care lasa tone de par peste tot si imprastie mancarea pe unde nici cu gandul nu gandesti.
Cer prea mult daca vreau sa imi pot decora casa de Craciun asa cum vreau eu fara sa se uite nimeni cu un ochi critic la mine si sa imi spuna "ce-s prostiile astea"... Daca de sarbatori imi doresc sa gatesc ce vreau? Daca imi doresc sa nu mai aud certuri si priviri urate ca indraznesc sa imi vizitez parintii?
Sunt absurda daca simt ca o iau razna cand vad cum copilul meu este indesat cu toate cacaturile de sucuri, caramele, bombonele, prajiturele si alte ...ele, in timp ce merele de la mama din gradina se strica in fructiera? Sunt deplasata daca prefer sa ii fac copilului un piure din cartofi adevarati si nu din rahatul din plic? Daca ma ia cu vertij cand aud ca a mancat cremvursti, carnati, hamburgari congelati etc?
Mai am sa fiu trasa la raspundere ca mi-o trag prea des sau prea rar cu barbatu'.
Pot sa zic aici ca-mi bag pula in ea de viata traita in comun cu socrii? Si ca nu le mai suport mutrele acre? Se egzista divort pe motiv de incompatibilitate cu socrii?
sâmbătă, 29 octombrie 2011
AMR 3
... 3 ore pana mi se intoarce teroristul mic acasa. Mi-e dor de el de crap daaaaarrrrr, am avut 2 nopti binecuvantate de somn profund.
Joi seara, intr-un puseu de disperare, l-am debarcat la maica-mea la tara si am fugit miseleste si io si hazbandu. Penca el sta acolo si ii place dar nu trebuie sa ne vada pe noi cand plecam.
Eu ca o fraiera ce sunt, ma simt extraordinar de vinovata de cate ori il las acolo (desi stiu bine cat il iubesc ai mei si ce grija au de el) si vreo 2 ore dupa ce vin acasa sunt cu curu'n sus si imi vine sa ma jelesc si sa-mi smulg parul de suparare.
Dupa care imi vine mintea la cap si incep sa ma relaxez si eu ca omu' si sa profit de linistea din casa.
Asadar, dush, un film pe hbo (doamnee de cand n-am mai stat eu relaxata sa ma uit la un film), hazbandu mi-a facut si un masaj la gambe (din cauze de carcei, de care tot nu am scapat...iau pastile de joi), dragaleala conjugala si apoi somn. Dar somn frate. De la 22:30 la 7 dimineata nu am simtit nimic. Nici macar n-am visat, iar eu visez mult de obicei. Am vaga impresie ca nici nu m-am intors pe partea cealalta ca m-am trezit in aceeasi pozitie in care m-am culcat.
Ieri, dupa job am facut un pic de curatenie si apoi m-a scos barbatu' la oras. Am baut vin, am mancat creveti, si doua deserturi delicioase. Doamne ce bine e sa mai traiesti si pentru tine!!
Azi m-am trezit la 9 fara un sfert. Trebuie sa termin curatenia, ca in 3 ore imi vine bubulinul acasa si o sa inceapa: mami hai sa ne jucam, hai sa cololam, nu vleau sa calci, nu vleau sa dai cu aspilatolul, vleau sa stai cu mine etc. etc. etc.
Asa ca, week-end placut va doresc!
Joi seara, intr-un puseu de disperare, l-am debarcat la maica-mea la tara si am fugit miseleste si io si hazbandu. Penca el sta acolo si ii place dar nu trebuie sa ne vada pe noi cand plecam.
Eu ca o fraiera ce sunt, ma simt extraordinar de vinovata de cate ori il las acolo (desi stiu bine cat il iubesc ai mei si ce grija au de el) si vreo 2 ore dupa ce vin acasa sunt cu curu'n sus si imi vine sa ma jelesc si sa-mi smulg parul de suparare.
Dupa care imi vine mintea la cap si incep sa ma relaxez si eu ca omu' si sa profit de linistea din casa.
Asadar, dush, un film pe hbo (doamnee de cand n-am mai stat eu relaxata sa ma uit la un film), hazbandu mi-a facut si un masaj la gambe (din cauze de carcei, de care tot nu am scapat...iau pastile de joi), dragaleala conjugala si apoi somn. Dar somn frate. De la 22:30 la 7 dimineata nu am simtit nimic. Nici macar n-am visat, iar eu visez mult de obicei. Am vaga impresie ca nici nu m-am intors pe partea cealalta ca m-am trezit in aceeasi pozitie in care m-am culcat.
Ieri, dupa job am facut un pic de curatenie si apoi m-a scos barbatu' la oras. Am baut vin, am mancat creveti, si doua deserturi delicioase. Doamne ce bine e sa mai traiesti si pentru tine!!
Azi m-am trezit la 9 fara un sfert. Trebuie sa termin curatenia, ca in 3 ore imi vine bubulinul acasa si o sa inceapa: mami hai sa ne jucam, hai sa cololam, nu vleau sa calci, nu vleau sa dai cu aspilatolul, vleau sa stai cu mine etc. etc. etc.
Asa ca, week-end placut va doresc!
joi, 27 octombrie 2011
Copil rasfatat si soacra poama acra = mama disperata
Bai fratilor, vreau sa dorm. Pardon..VREAU SA DOOORRRMMMMM. Ca sa se inteleaga ca urlu de oboseala.
Cred ca in curand cedez psihic. Pulifrici de fiu-meu, la venerabila varsta de 3 ani si 5 luni, nu mai vrea sa adoarma decat leganat. Pe picioare. Ca bebelusii.
Acu n-o fi el chiar solid, ca abia daca are 15 kg dar in puii mei, m-a terminat de picioare. Oricum am eu o predispozitie la carcei. Acuma sunt terminata...cand mi-e lumea mai draga mi se pune un carcel deasta de ma seaca la ficati.
Povestea e asa: acu vreo 3 luni a renuntat la suzeta. Asta dupa ce inainte sa implineasca 2 ani reusisem sa il dezvat de cauciuc si la un moment dat cand a urlat rau din cauza de puroi in gat, m-a luat soacra-mea cu "mama denaturata ce esti, da-i copilului suzeta ca uite cum plange; cum te rabda inima...bla bla" ...si am cedat. Din momentul ala nu a mai lasat-o. Pana intr-o zi cand s-a trezit dupa somnul de pranz si a zis ca e baiat mare, s-a dus la cos si a aruncat suzeta. L-am laudat, i-am spus ca m-a facut fericita, ca acum am baiat mare bla bla.. Bineinteles ca a regretat si ca mai cere din cand in cand dar stiind ca a aruncat-o singur la gunoi, se calmeaza repede.
Dar dupa acest mare progres, am facut si un mare regres: intrucat ii era greu sa adoarma fara suzeta, a cerut sa il legan putin. Si l-am leganat pentru o vreme si apoi nu l-am mai leganat seara, desi adormea mai greu. Insa la somnul de la pranz il adoarme soacra-mea. Si deh ... e mai simplu sa il amesteci pana il ametesti si adoarme decat sa il pui in pat si sa te chinui sa il culci. Drept urmare, acum nu mai vrea sub nicio forma sa se culce neleganat. Si nu va imaginati ca il legeni 10 minute si gata. Nuuuu!! L-am leganat si o ora jumatate pana sa adoarma.
Acuma ce sa zic, o mare parte din vina o are si mult prea importanta soacra din dotare. Adica il culca la ora 3 dupa-amiaza. Il leagana pana adoarme. Fericire maxima ca are si ea ragaz sa rasufle. Dupa o ora, copilul se scoala. Necaz mare... Abia daca a apucat si ea sa isi bea un 3 in 1 si sa fumeze 5 tigari... Hai mamaie sa te mai legan ..si il pune iarasi pe picioare si da-i si amesteca la el pana adoarme ...si tot asa pana se face ceasul 6. Eu cand vin acasa o gasesc cu el pe picioare, leganandu-l. Daca incerc sa il trezesc imi face scandal ca sunt rea.
Va imaginati ca eu nu mai pot sa il bag la culcare la 9:30 (cum adormea cand avea suzeta) ca el e super fresh. Si uite-asa eu pe la 10 pic ca puiul de gaina, obosita vai steaua mea si el n-are chef de somn nici taiat.
Si daca nu il legan, se duce frumusel si o ia pe ma-sa mare si vine cu ea in camera sa il legene. Imi vine sa moorrrr!!
Eu ii zic ca nu il mai legan ca e baiat mare, ea ii spune "lasa mamaie ca te legan io pana te-oi insura".
Deci da... cred ca o iau razna... Dar scriind aici imi dau seama ca nu din cauza copilului ci din cauza scorpiei.
Sunt si nervoasa si obosita dar si ingrijorata. Pentru ca de vreo 3 zile adoarme numai dupa 23:30. Asta dupa ce in prealabil il legan cate o ora. Pentru ca nu poate adormi imi cere lapte pe care apoi il vomita. S-a intamplat de mai multe ori. Mi-e teama ca e ceva mai grav decat un rasfat exagerat, o bunica cretina si prea mult somn la pranz...
Cred ca in curand cedez psihic. Pulifrici de fiu-meu, la venerabila varsta de 3 ani si 5 luni, nu mai vrea sa adoarma decat leganat. Pe picioare. Ca bebelusii.
Acu n-o fi el chiar solid, ca abia daca are 15 kg dar in puii mei, m-a terminat de picioare. Oricum am eu o predispozitie la carcei. Acuma sunt terminata...cand mi-e lumea mai draga mi se pune un carcel deasta de ma seaca la ficati.
Povestea e asa: acu vreo 3 luni a renuntat la suzeta. Asta dupa ce inainte sa implineasca 2 ani reusisem sa il dezvat de cauciuc si la un moment dat cand a urlat rau din cauza de puroi in gat, m-a luat soacra-mea cu "mama denaturata ce esti, da-i copilului suzeta ca uite cum plange; cum te rabda inima...bla bla" ...si am cedat. Din momentul ala nu a mai lasat-o. Pana intr-o zi cand s-a trezit dupa somnul de pranz si a zis ca e baiat mare, s-a dus la cos si a aruncat suzeta. L-am laudat, i-am spus ca m-a facut fericita, ca acum am baiat mare bla bla.. Bineinteles ca a regretat si ca mai cere din cand in cand dar stiind ca a aruncat-o singur la gunoi, se calmeaza repede.
Dar dupa acest mare progres, am facut si un mare regres: intrucat ii era greu sa adoarma fara suzeta, a cerut sa il legan putin. Si l-am leganat pentru o vreme si apoi nu l-am mai leganat seara, desi adormea mai greu. Insa la somnul de la pranz il adoarme soacra-mea. Si deh ... e mai simplu sa il amesteci pana il ametesti si adoarme decat sa il pui in pat si sa te chinui sa il culci. Drept urmare, acum nu mai vrea sub nicio forma sa se culce neleganat. Si nu va imaginati ca il legeni 10 minute si gata. Nuuuu!! L-am leganat si o ora jumatate pana sa adoarma.
Acuma ce sa zic, o mare parte din vina o are si mult prea importanta soacra din dotare. Adica il culca la ora 3 dupa-amiaza. Il leagana pana adoarme. Fericire maxima ca are si ea ragaz sa rasufle. Dupa o ora, copilul se scoala. Necaz mare... Abia daca a apucat si ea sa isi bea un 3 in 1 si sa fumeze 5 tigari... Hai mamaie sa te mai legan ..si il pune iarasi pe picioare si da-i si amesteca la el pana adoarme ...si tot asa pana se face ceasul 6. Eu cand vin acasa o gasesc cu el pe picioare, leganandu-l. Daca incerc sa il trezesc imi face scandal ca sunt rea.
Va imaginati ca eu nu mai pot sa il bag la culcare la 9:30 (cum adormea cand avea suzeta) ca el e super fresh. Si uite-asa eu pe la 10 pic ca puiul de gaina, obosita vai steaua mea si el n-are chef de somn nici taiat.
Si daca nu il legan, se duce frumusel si o ia pe ma-sa mare si vine cu ea in camera sa il legene. Imi vine sa moorrrr!!
Eu ii zic ca nu il mai legan ca e baiat mare, ea ii spune "lasa mamaie ca te legan io pana te-oi insura".
Deci da... cred ca o iau razna... Dar scriind aici imi dau seama ca nu din cauza copilului ci din cauza scorpiei.
Sunt si nervoasa si obosita dar si ingrijorata. Pentru ca de vreo 3 zile adoarme numai dupa 23:30. Asta dupa ce in prealabil il legan cate o ora. Pentru ca nu poate adormi imi cere lapte pe care apoi il vomita. S-a intamplat de mai multe ori. Mi-e teama ca e ceva mai grav decat un rasfat exagerat, o bunica cretina si prea mult somn la pranz...
marți, 25 octombrie 2011
Ce-am mai facut...
N-am mai scris de mult. Motivele sunt mai multe insa lipsa timpului ar fi pe primul loc.
Asadar ... ce-am mai facut. Pai am avut o vara destul de agitata, petrecuta la birou. Cu un proiect nenorocit pe care daca o sa il vad terminat cu bine m-am jurat ca o sa ma imbat crita.
La inceputul lui iulie am plecat cateva zile cu sotul la munte. Doar noi doi. A fost minunat. Nu inteleg de ce cand suntem doar noi doi, fara copil, fara parinti (ai lui...ca cu ei stam) e alt om. Ne intelegem incredibil de bine, ne iubim, ne plimbam, ne simtim unul pe altul. Ma rasfata, ma protejeaza ...
Tind sa cred ca e gelos pe cel mic. Faptul ca piciul e atat de dependent de mine, ca nu doarme singur, ca imi ocupa aproape tot timpul liber cred ca il scoate din minti. De el nu mai am timp ca inainte. Are momente cand intelege si momente cand zici ca e posedat.
Oricum, cert e ca astfel de iesiri ne fac bine la amandoi. Pacat ca efectul nu dureaza prea mult si cum ajungem acasa si ne intoarcem la viata de zi cu zi incep certurile si reprosurile. Or trece, trag speranta, cand o mai creste copilul.
Apoi, in septembrie am fost in Creta. Cu copil cu tot. A fost frumos dar ne-am intors mai obositi decat am plecat. Am fost putin dezamagiti de primirea facuta de catre "ospitalierii" greci. Ne asteptam oarecum sa fie asa pentru ca intrasem pe tripadvisor si mai citisem una alta. Cel mai mult m-au enervat ca desi trebuiau sa ne cazeze la ora 12, am fost cazati abia pe la 3 si jumatate, in conditiile in care eram cu copilul treaz de la ora 5 dimineata si nu dormise absolut deloc. Era foarte obosit si stateam pe canapelele de la receptie asteptand sa ne dea o camera. Ne-au propus chiar o camera intr-o cladire anexa (despre care stiam tot de pe tripadvisor ca era foarte nasoala) si am refuzat. Au insistat sa mergem sa vedem camera respectiva, iar cand am intrat acolo am constatat cu stupoare ca ne dadusera o cheie a unei camere locuite... bine ca nu am intrat naibilui peste oameni cand faceau sex... Nu erau in camera dar se vedea clar ca cineva sta acolo. Erau haine, tigari si cafea pe balcon, ambalaje de ciocolata in cos, patul deranjat.
Am plecat val vartej la receptie si i-am spus doamnei de acolo tare si raspicat sa ne puna la dispozitie camera pentru care am platit.
Intr-un final am primit si camera mult asteptata care nu era stralucita dar acceptabila. Am avut 3 paturi, Stefan a mai dormit si singurel ocazional.
Mancarea ok, vremea super, copilul sanatos, pana la urma a fost o vacanta reusita.
Despre gradinita intr-un post viitor :)
Asadar ... ce-am mai facut. Pai am avut o vara destul de agitata, petrecuta la birou. Cu un proiect nenorocit pe care daca o sa il vad terminat cu bine m-am jurat ca o sa ma imbat crita.
La inceputul lui iulie am plecat cateva zile cu sotul la munte. Doar noi doi. A fost minunat. Nu inteleg de ce cand suntem doar noi doi, fara copil, fara parinti (ai lui...ca cu ei stam) e alt om. Ne intelegem incredibil de bine, ne iubim, ne plimbam, ne simtim unul pe altul. Ma rasfata, ma protejeaza ...
Tind sa cred ca e gelos pe cel mic. Faptul ca piciul e atat de dependent de mine, ca nu doarme singur, ca imi ocupa aproape tot timpul liber cred ca il scoate din minti. De el nu mai am timp ca inainte. Are momente cand intelege si momente cand zici ca e posedat.
Oricum, cert e ca astfel de iesiri ne fac bine la amandoi. Pacat ca efectul nu dureaza prea mult si cum ajungem acasa si ne intoarcem la viata de zi cu zi incep certurile si reprosurile. Or trece, trag speranta, cand o mai creste copilul.
Apoi, in septembrie am fost in Creta. Cu copil cu tot. A fost frumos dar ne-am intors mai obositi decat am plecat. Am fost putin dezamagiti de primirea facuta de catre "ospitalierii" greci. Ne asteptam oarecum sa fie asa pentru ca intrasem pe tripadvisor si mai citisem una alta. Cel mai mult m-au enervat ca desi trebuiau sa ne cazeze la ora 12, am fost cazati abia pe la 3 si jumatate, in conditiile in care eram cu copilul treaz de la ora 5 dimineata si nu dormise absolut deloc. Era foarte obosit si stateam pe canapelele de la receptie asteptand sa ne dea o camera. Ne-au propus chiar o camera intr-o cladire anexa (despre care stiam tot de pe tripadvisor ca era foarte nasoala) si am refuzat. Au insistat sa mergem sa vedem camera respectiva, iar cand am intrat acolo am constatat cu stupoare ca ne dadusera o cheie a unei camere locuite... bine ca nu am intrat naibilui peste oameni cand faceau sex... Nu erau in camera dar se vedea clar ca cineva sta acolo. Erau haine, tigari si cafea pe balcon, ambalaje de ciocolata in cos, patul deranjat.
Am plecat val vartej la receptie si i-am spus doamnei de acolo tare si raspicat sa ne puna la dispozitie camera pentru care am platit.
Intr-un final am primit si camera mult asteptata care nu era stralucita dar acceptabila. Am avut 3 paturi, Stefan a mai dormit si singurel ocazional.
Mancarea ok, vremea super, copilul sanatos, pana la urma a fost o vacanta reusita.
Despre gradinita intr-un post viitor :)
vineri, 2 septembrie 2011
Cand dragostea dispare....
Ce ramane in urma? Respect? Prietenie? Frustrari? Ranchiuna? Tradare? Indiferenta?
Hm... cam multe intrebari pentru o dimineata de vineri...
Cu exact 5 ani in urma, pe vremea asta aveam inima cat un purice de emotie, de iubire, de speranta pentru ca ma pregateam sa ii spun "DA" singurului om pe care l-am iubit vreodata. Si eram absolut sigura ca toate zilele de 2 septembrie din viata mea ce va urma o sa fie exact la fel de fericite si pline de emotie.
Si ziua aia de 2 septembrie de acum 5 ani a fost o zi perfecta! M-am simtit printesa! M-am simtit iubita. Am fost fericita!
Ce simt azi? Ca a disparut dragostea. Ca a disparut respectul. Ca a aparut tradarea, ranchiuna, indiferenta. Azi nu ma mai simt printesa. Nici iubita. Nici fericita.
Azi se implinesc 5 ani de la casatoria mea cu singurul om pe care l-am iubit vreodata. Inca il mai iubesc. Nu ne-am spus "La multi ani", nu ne-am imbratisat, nu ne-am sarutat. Mi-a aruncat un "pa" peste umar cand a plecat de dimineata spre serviciu.
La multi ani, dragul meu!
Hm... cam multe intrebari pentru o dimineata de vineri...
Cu exact 5 ani in urma, pe vremea asta aveam inima cat un purice de emotie, de iubire, de speranta pentru ca ma pregateam sa ii spun "DA" singurului om pe care l-am iubit vreodata. Si eram absolut sigura ca toate zilele de 2 septembrie din viata mea ce va urma o sa fie exact la fel de fericite si pline de emotie.
Si ziua aia de 2 septembrie de acum 5 ani a fost o zi perfecta! M-am simtit printesa! M-am simtit iubita. Am fost fericita!
Ce simt azi? Ca a disparut dragostea. Ca a disparut respectul. Ca a aparut tradarea, ranchiuna, indiferenta. Azi nu ma mai simt printesa. Nici iubita. Nici fericita.
Azi se implinesc 5 ani de la casatoria mea cu singurul om pe care l-am iubit vreodata. Inca il mai iubesc. Nu ne-am spus "La multi ani", nu ne-am imbratisat, nu ne-am sarutat. Mi-a aruncat un "pa" peste umar cand a plecat de dimineata spre serviciu.
La multi ani, dragul meu!
luni, 14 februarie 2011
Despre doctori...
... numa' de bine! Dar eu mi-am promis solemn sa am de-a face cat mai putin cu ei.
Pana acum nemultumirile mele legate de doctori se intindeau in sfera pediatriei.
Dar iata ca a sosit momentul sa ma vad si eu cu unul.
Incep cu inceputul si merg aici in orasul de bastina sa fac un control, intrucat de ceva zile nu ma simteam chiar bine. Ca sa intelegeti despre ce aberez ... este vorba de un control ginecologic.
So, cum spuneam, merg in orasul de bastina la o "dotolitza". Foaarte amabila mai ales dupa ce fac programare dar trebuie totusi sa astept mai bine de jumatate de ora. Eu la chestiile astea sunt ciufuta rau. Daca vin la cabinetul tau si iti platesc consultatia la un pret stabilit de tine (intotdeauna mare...cum altfel?) si am bunul simt sa fiu chiar cu 10 minute mai devreme decat am programare, atunci am pretentia sa ma respecti pe mine si timpul meu liber si sa nu ma tii la usa ca sa intre o pustoaica pe care a durut-o la palarie ca a intarziat o ora si ceva.
Ma rog... asta a fost de incalzire. Intru si ma consulta, imi face si ecograf, imi pune si diagnostic, imi scrie si reteta. Multumesc, la revedere!
Merg la farmacie, imi iau o plasa de medicamente, las vreo 2 milioane acolo si in drum spre casa, indoita oarecum de diagnostic, imi propun sa fac totusi un papanicolau (ca tot era vremea sa il fac) si un examen de secretii (suna naspa da asa se numeste...sper ca pudicii sa nu se oripileze).
Zis si facut, a doua zi merg la Synevo, rezolv repede cu ce imi propusesem si astept rezultatele. Care rezultatele nu intarzie sa apara. Numa ca intre timp a trebuit sa incep tratamentul prescris de "dotolitza" ca era musai sa incep intr-o anumita zi din luna.
Si cum va spuneam, dragii babii, primul a venit rezultatul la examenul de secretii...Suspans, emotii... fuck!! cica n-am ce mi-a zis doamna doctor! Ha ha sa mori de ras, nu alta! Pai si eu de ce pana mea iau tratament pentru ceva ce n-am?!?
De fraiera ce sunt. Acum ce fac? Dilema profunda! Hai sa fac macar 5 zile de tratament din alea 10 ca luam si antibiotic si...
Intr-o zi cu soare vine si rezultatul la papanicolau. Ma asteptam sa scrie negativ si atat. Ca intotdeauna. Dar din pacate, nu a fost asa. Cum nu ma pricep la interpretat analize dar vad ca mi se recomanda tratament si repetarea testului imediat dupa tratament si inca repetarea testului la 6 luni de la tratament, zic ca nu e chiar foarte bine.
Prima reactie a fost sa ma sperii cam tare. Dar ca orice om de bun simt care se gandeste ca cel mai in masura sa ma sperie sau sa ma linisteasca este un medic, ma programez la o clinica privata din Bucuresti (unde de altfel am si nascut), la un profesor doctor de la care aveam asteptari foarte mari.
Ajung plina de speranta la control. Intru la domnul doctor si ii povestesc pe scurt ce am insirat mai sus. Ii spun in plus ca simptomele pe care le aveam s-au amelioarat intr-o oarecare masura dar nu au disparut si ca eu nu am mai luat restul de medicamente pe care mi le-a prescris, intrucat diagnosticul nu s-a confirmat.
Se uita peste papanicolau si imi spune pe un ton neutru:
- aaa nu este chiar de speriat. Eu propun sa mai faceti un examen de secretie, aici la noi. Ca se pare ca aveti ceva rezistent la tratament.
- stiti domnul doctor, indraznesc eu sa zic, sunt din Pitesti, nu mi-e chiar la indemana sa vin. Pe analizele pe care vi le-am adus, nu puteti sa imi spuneti nimic?
- pai eu totusi insist sa mai faceti examenul o data si puteti sa luati rezultatul de pe internet
- stiu asta, domnul doctor, dar tot trebuie sa vin sa imi spuneti ce mi-a iesit acolo...ca eu nu ma pricep.
- haideti sa va consult sa vad si ce e acolo...
Ma dezbrac, ma urc pe instrumentul de tortura, vine si se uita...
-aa da doamna...eu va recomand sa faceti totusi examenul...dar doar daca vreti, eu nu va oblig...
- pai cum ziceti dom' doctor...
- pai asa zic dar nu va oblig....
Ca sa intelegeti penibilitatea situatiei, eu stateam cracacita pe masa, cu neste ustensile infipte si asistenta cu betisorul cu care ar fi luat proba doar daca eu eram de acord, desigur, ca nu ma obliga nimeni...ati inteles ideea.
Pana la urma, in speranta ca voi scapa de situatia penibila si cam sictirita de acest consult accept sa ia proba si totul se termina brusc. Adica mi se pune un biletel in mana, sunt rugata sa platesc la receptie si sa duc fisa inapoi la cabinet.
- pai dom' doctor si totusi...cum procedam cu rezultatul?
- doamna, daca va iese ceva, luati ce v-a mai prescris doamna doctor (asta de fusei prima oara la ea) si nu ati mai luat, iar daca nu va iese nimic, nu mai luati nimic. Hai pa! ca n-am chef de tine! (asta n-a zis-o cu voce tare dar sunt sigura ca a gandit-o).
Ies, platesc vreo 3 milioane, ma intorc cu fisa (care imi este luata din mana de asistenta prin usa intredeschisa)si gata!
Am plecat bou si m-am intors vaca. Imi venea sa plang de ciuda ca n-am avut tupeu si n-am fost mai hotarata. Mai intelegeam daca el imi spunea din prima, clar si raspicat, ca in situatia mea asta TREBUIE sa fac si punct. Dar targuiala asta, ca la piata, "daca vreti, nu va oblig..." m-a terminat psihic. Si faza cu "nu e de speriat" la fel...
Pai nu e de speriat, da' e de bucurat? sau cum?
Atat de mari asteptari am avut de la acest doctor incat atunci cand am vazut in ce fel pune problema, m-am blocat!
Oare sunt eu asa de dusa cu pluta? Cer prea mult daca vreau sa simt ca doctorului la care ma duc ii pasa? Cer prea mult daca vreau ca atunci cand platesc atatia bani, consultatia sa dureze mai mult de 10 minute? Ca da - atat a durat. Sotul meu, care ma astepta la usa, cand a vazut ce repede am iesit a crezut ca am cancer in ultima faza si m-a dat afara ca n-are ce sa-mi mai faca.
Penibil m-am simtit. Acum astept sa imi vina rezultatul si sper sa il confirme pe cel de la Synevo si anume ca nu am nimic.
Pana acum nemultumirile mele legate de doctori se intindeau in sfera pediatriei.
Dar iata ca a sosit momentul sa ma vad si eu cu unul.
Incep cu inceputul si merg aici in orasul de bastina sa fac un control, intrucat de ceva zile nu ma simteam chiar bine. Ca sa intelegeti despre ce aberez ... este vorba de un control ginecologic.
So, cum spuneam, merg in orasul de bastina la o "dotolitza". Foaarte amabila mai ales dupa ce fac programare dar trebuie totusi sa astept mai bine de jumatate de ora. Eu la chestiile astea sunt ciufuta rau. Daca vin la cabinetul tau si iti platesc consultatia la un pret stabilit de tine (intotdeauna mare...cum altfel?) si am bunul simt sa fiu chiar cu 10 minute mai devreme decat am programare, atunci am pretentia sa ma respecti pe mine si timpul meu liber si sa nu ma tii la usa ca sa intre o pustoaica pe care a durut-o la palarie ca a intarziat o ora si ceva.
Ma rog... asta a fost de incalzire. Intru si ma consulta, imi face si ecograf, imi pune si diagnostic, imi scrie si reteta. Multumesc, la revedere!
Merg la farmacie, imi iau o plasa de medicamente, las vreo 2 milioane acolo si in drum spre casa, indoita oarecum de diagnostic, imi propun sa fac totusi un papanicolau (ca tot era vremea sa il fac) si un examen de secretii (suna naspa da asa se numeste...sper ca pudicii sa nu se oripileze).
Zis si facut, a doua zi merg la Synevo, rezolv repede cu ce imi propusesem si astept rezultatele. Care rezultatele nu intarzie sa apara. Numa ca intre timp a trebuit sa incep tratamentul prescris de "dotolitza" ca era musai sa incep intr-o anumita zi din luna.
Si cum va spuneam, dragii babii, primul a venit rezultatul la examenul de secretii...Suspans, emotii... fuck!! cica n-am ce mi-a zis doamna doctor! Ha ha sa mori de ras, nu alta! Pai si eu de ce pana mea iau tratament pentru ceva ce n-am?!?
De fraiera ce sunt. Acum ce fac? Dilema profunda! Hai sa fac macar 5 zile de tratament din alea 10 ca luam si antibiotic si...
Intr-o zi cu soare vine si rezultatul la papanicolau. Ma asteptam sa scrie negativ si atat. Ca intotdeauna. Dar din pacate, nu a fost asa. Cum nu ma pricep la interpretat analize dar vad ca mi se recomanda tratament si repetarea testului imediat dupa tratament si inca repetarea testului la 6 luni de la tratament, zic ca nu e chiar foarte bine.
Prima reactie a fost sa ma sperii cam tare. Dar ca orice om de bun simt care se gandeste ca cel mai in masura sa ma sperie sau sa ma linisteasca este un medic, ma programez la o clinica privata din Bucuresti (unde de altfel am si nascut), la un profesor doctor de la care aveam asteptari foarte mari.
Ajung plina de speranta la control. Intru la domnul doctor si ii povestesc pe scurt ce am insirat mai sus. Ii spun in plus ca simptomele pe care le aveam s-au amelioarat intr-o oarecare masura dar nu au disparut si ca eu nu am mai luat restul de medicamente pe care mi le-a prescris, intrucat diagnosticul nu s-a confirmat.
Se uita peste papanicolau si imi spune pe un ton neutru:
- aaa nu este chiar de speriat. Eu propun sa mai faceti un examen de secretie, aici la noi. Ca se pare ca aveti ceva rezistent la tratament.
- stiti domnul doctor, indraznesc eu sa zic, sunt din Pitesti, nu mi-e chiar la indemana sa vin. Pe analizele pe care vi le-am adus, nu puteti sa imi spuneti nimic?
- pai eu totusi insist sa mai faceti examenul o data si puteti sa luati rezultatul de pe internet
- stiu asta, domnul doctor, dar tot trebuie sa vin sa imi spuneti ce mi-a iesit acolo...ca eu nu ma pricep.
- haideti sa va consult sa vad si ce e acolo...
Ma dezbrac, ma urc pe instrumentul de tortura, vine si se uita...
-aa da doamna...eu va recomand sa faceti totusi examenul...dar doar daca vreti, eu nu va oblig...
- pai cum ziceti dom' doctor...
- pai asa zic dar nu va oblig....
Ca sa intelegeti penibilitatea situatiei, eu stateam cracacita pe masa, cu neste ustensile infipte si asistenta cu betisorul cu care ar fi luat proba doar daca eu eram de acord, desigur, ca nu ma obliga nimeni...ati inteles ideea.
Pana la urma, in speranta ca voi scapa de situatia penibila si cam sictirita de acest consult accept sa ia proba si totul se termina brusc. Adica mi se pune un biletel in mana, sunt rugata sa platesc la receptie si sa duc fisa inapoi la cabinet.
- pai dom' doctor si totusi...cum procedam cu rezultatul?
- doamna, daca va iese ceva, luati ce v-a mai prescris doamna doctor (asta de fusei prima oara la ea) si nu ati mai luat, iar daca nu va iese nimic, nu mai luati nimic. Hai pa! ca n-am chef de tine! (asta n-a zis-o cu voce tare dar sunt sigura ca a gandit-o).
Ies, platesc vreo 3 milioane, ma intorc cu fisa (care imi este luata din mana de asistenta prin usa intredeschisa)si gata!
Am plecat bou si m-am intors vaca. Imi venea sa plang de ciuda ca n-am avut tupeu si n-am fost mai hotarata. Mai intelegeam daca el imi spunea din prima, clar si raspicat, ca in situatia mea asta TREBUIE sa fac si punct. Dar targuiala asta, ca la piata, "daca vreti, nu va oblig..." m-a terminat psihic. Si faza cu "nu e de speriat" la fel...
Pai nu e de speriat, da' e de bucurat? sau cum?
Atat de mari asteptari am avut de la acest doctor incat atunci cand am vazut in ce fel pune problema, m-am blocat!
Oare sunt eu asa de dusa cu pluta? Cer prea mult daca vreau sa simt ca doctorului la care ma duc ii pasa? Cer prea mult daca vreau ca atunci cand platesc atatia bani, consultatia sa dureze mai mult de 10 minute? Ca da - atat a durat. Sotul meu, care ma astepta la usa, cand a vazut ce repede am iesit a crezut ca am cancer in ultima faza si m-a dat afara ca n-are ce sa-mi mai faca.
Penibil m-am simtit. Acum astept sa imi vina rezultatul si sper sa il confirme pe cel de la Synevo si anume ca nu am nimic.
marți, 8 februarie 2011
Multumesc Cabral!
L-am rugat pe Cabral sa posteze pe blogul lui povestea trista a printesei Moira Isabel.
A facut-o si ii multumesc din inima!
A facut-o si ii multumesc din inima!
vineri, 4 februarie 2011
Wishlist
Pe la sfarsitul lunii decembrie oamenii isi fac, de obicei, un bilant al anului care tocmai se incheie si o lista de dorinte/teluri pe care ar vrea sa le atinga in noul an.
Pe mine ma apuca ceva mai tarziu ... prin luna ianuarie asa.
Bilantul l-am facut cu putin inainte sa bata gongul care anunta venirea unui nou an, aici.
So...ce-mi doresc eu anul asta?
1. Sanatate, sanatate, sanatate. In primul rand pentru Stefan, apoi pentru noi si ai nostri.
2. Sa fac scoala de soferi si sa iau permisul. Aici e de povestit: de cand ma stiu mi-e o frica groaznica de masini. Stiti cosmarurile acelea care se repta la anumite intervale de timp? Cum sunt cele in care visezi ca esti in cadere libera si te trezesti transpirat chiar inainte sa atingi pamantul? Ei, asa visez eu ca sofez. Si brusc imi dau seama ca de fapt n-am permis, nu stiu sa conduc. God, uite politia! Daca ma opreste am imbulinat-o. Ah... am scapat. Nu m-a oprit! Dar totusi...nu stiu sa conduc. Cred ca trebuie sa schimb viteza. Cum se face asta? Aoleu vine o intersectie! Nu stiu sa opresc masina. Si pana sa fac accident in intersectia groazei ma trezesc cu inima batandu-mi nebuneste si transpirata pana la chiloti.
Ati inteles ideea - mi-e frica de mor. Dar m-am saturat sa fiu dependenta de sot sau de taxi. Si sper sa reusesc sa-mi adun curajul si macar sa fac scoala. Toata lumea zice ca de fapt e chiar simplu si ca e nevoie doar de exercitiu, ca de pe scaunul de sofer situatia e mult mai roz. Hope so!
3. Sa invat sa inot. Da ... poate asta e un moft dar m-am saturat ca de cate ori mergem la mare/piscina eu sa stau si sa ma uit cum se balacesc altii. Asa ca m-am gandit ca poate am ceva sanse sa invat cand il voi duce pe Stefan la vara la cursurile de inot. Incercarea moarte n-are...zic...
4. Sa am mai multa grija de mine, sa fiu si eu macar din cand in cand cea mai importanta persoana din viata mea. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca, in mare masura, de mine tine sa fiu ... hai sa nu zic fericita... ci multumita/impacata.
Sunt genul de om care nu poate sa iasa in oras 2-3 ore fara sa se gandeasca: oare ce face copilul? o fi bine? oare plange dupa mine? i-o fi dat sa manance? sigur s-a suparat soacra-mea ca am lasat-o iar baby-sitter. Si de aceea am ajuns sa prefer sa nu mai plec de acasa caci oricum imi transformam iesirea intr-un calvar.
Intr-o zi m-am desteptat si mi-am zis ca e bine sa ai bun simt dar daca il duci la extrem, deja se transforma in prostie.
Apoi, cand venea vorba sa imi cumpar ceva pentru mine, cautam ceva cat mai ieftin si comun. Nimic care sa ma scoata in evidenta si nimic prea scump (asta cred ca mi se trage de la educatia primita de acasa...am mai spus ca ma trag dintr-o familie cu posibilitati financiare modeste).
Asa ca iata-ma-s! Hotarata sa ma machiez in fiecare dimineata chiar daca nu m-am odihnit toata noaptea din cauza copilului, hotarata sa imi schimb stilul vestimentar si sa renunt la hainele mele comode si atat, sa fiu eleganta si sexy si mereu cu zambetul pe buze. O sa-l coste ceva bani pe barbatu-meu dar cred ca va privi cu ochi buni schimbarea.
In mare, cam asta imi doresc eu sa imi aduca anul acesta. Nu am scris nimic despre planul profesional pentru ca deocamdata nu stiu exact daca vreau sa continui cu ce fac in prezent sau sa imi indrept privirea catre noi orizonturi.
Pe mine ma apuca ceva mai tarziu ... prin luna ianuarie asa.
Bilantul l-am facut cu putin inainte sa bata gongul care anunta venirea unui nou an, aici.
So...ce-mi doresc eu anul asta?
1. Sanatate, sanatate, sanatate. In primul rand pentru Stefan, apoi pentru noi si ai nostri.
2. Sa fac scoala de soferi si sa iau permisul. Aici e de povestit: de cand ma stiu mi-e o frica groaznica de masini. Stiti cosmarurile acelea care se repta la anumite intervale de timp? Cum sunt cele in care visezi ca esti in cadere libera si te trezesti transpirat chiar inainte sa atingi pamantul? Ei, asa visez eu ca sofez. Si brusc imi dau seama ca de fapt n-am permis, nu stiu sa conduc. God, uite politia! Daca ma opreste am imbulinat-o. Ah... am scapat. Nu m-a oprit! Dar totusi...nu stiu sa conduc. Cred ca trebuie sa schimb viteza. Cum se face asta? Aoleu vine o intersectie! Nu stiu sa opresc masina. Si pana sa fac accident in intersectia groazei ma trezesc cu inima batandu-mi nebuneste si transpirata pana la chiloti.
Ati inteles ideea - mi-e frica de mor. Dar m-am saturat sa fiu dependenta de sot sau de taxi. Si sper sa reusesc sa-mi adun curajul si macar sa fac scoala. Toata lumea zice ca de fapt e chiar simplu si ca e nevoie doar de exercitiu, ca de pe scaunul de sofer situatia e mult mai roz. Hope so!
3. Sa invat sa inot. Da ... poate asta e un moft dar m-am saturat ca de cate ori mergem la mare/piscina eu sa stau si sa ma uit cum se balacesc altii. Asa ca m-am gandit ca poate am ceva sanse sa invat cand il voi duce pe Stefan la vara la cursurile de inot. Incercarea moarte n-are...zic...
4. Sa am mai multa grija de mine, sa fiu si eu macar din cand in cand cea mai importanta persoana din viata mea. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca, in mare masura, de mine tine sa fiu ... hai sa nu zic fericita... ci multumita/impacata.
Sunt genul de om care nu poate sa iasa in oras 2-3 ore fara sa se gandeasca: oare ce face copilul? o fi bine? oare plange dupa mine? i-o fi dat sa manance? sigur s-a suparat soacra-mea ca am lasat-o iar baby-sitter. Si de aceea am ajuns sa prefer sa nu mai plec de acasa caci oricum imi transformam iesirea intr-un calvar.
Intr-o zi m-am desteptat si mi-am zis ca e bine sa ai bun simt dar daca il duci la extrem, deja se transforma in prostie.
Apoi, cand venea vorba sa imi cumpar ceva pentru mine, cautam ceva cat mai ieftin si comun. Nimic care sa ma scoata in evidenta si nimic prea scump (asta cred ca mi se trage de la educatia primita de acasa...am mai spus ca ma trag dintr-o familie cu posibilitati financiare modeste).
Asa ca iata-ma-s! Hotarata sa ma machiez in fiecare dimineata chiar daca nu m-am odihnit toata noaptea din cauza copilului, hotarata sa imi schimb stilul vestimentar si sa renunt la hainele mele comode si atat, sa fiu eleganta si sexy si mereu cu zambetul pe buze. O sa-l coste ceva bani pe barbatu-meu dar cred ca va privi cu ochi buni schimbarea.
In mare, cam asta imi doresc eu sa imi aduca anul acesta. Nu am scris nimic despre planul profesional pentru ca deocamdata nu stiu exact daca vreau sa continui cu ce fac in prezent sau sa imi indrept privirea catre noi orizonturi.
joi, 3 februarie 2011
Moira Isabel are nevoie de noi!
Am citit la Amira despre Moira. M-a impresionat cazul ei pana la lacrimi.
Moira are maladia KRABBE. Aceasta maladie impiedica organismul copilului sa secrete enzima ce are drept rol formarea invelisului de mielina. Iar mielina impiedica degradarea creierului.
In mai 2008, Moira Isabel a inceput sa uite. A uitat sa mai mearga singura apoi, picioarele i-au cedat de tot. La un an si opt luni, Moira Isabel mai statea doar sprijinita de perne. Apoi, micuta printesa a uitat cum sa se bucure, cum sa rada, a uitat sa manance si sa vorbeasca.
"La cei doi ani ai ei, Moira Isabel era o printesa care uitase tot, mai putin doua lucruri…sa fie constienta de tot ce se petrece in jurul ei si sa planga. Obrajorii ei, altadata strabatuti de zambet, erau de acum brazdati de lacrimi."
Puteti citi povestea ei impresionanta aici. Cuvintele mele sunt de prisos.
Conturile unde se pot face donatii in bani sunt acestea:
Beneficiar : Natacha Concha Gutierrez
Bank : BCR Bucuresti
IBAN RON: RO86RNCB0318082139550001 sucursala Mall Plaza Romania
Beneficiar : Natacha Concha Gutierrez
Bank : BCR – sucursala b-dul Timisoara, Sector 6, Bucuresti
IBAN EUR : RO98RNCB0077082139550001
COD SWIFT: RNCB ROBU
004/0723. 888. 459- telefonul mamei Moirei- Natacha Concha Gutierrez pentru orice alt fel de donatii.
Moira are maladia KRABBE. Aceasta maladie impiedica organismul copilului sa secrete enzima ce are drept rol formarea invelisului de mielina. Iar mielina impiedica degradarea creierului.
In mai 2008, Moira Isabel a inceput sa uite. A uitat sa mai mearga singura apoi, picioarele i-au cedat de tot. La un an si opt luni, Moira Isabel mai statea doar sprijinita de perne. Apoi, micuta printesa a uitat cum sa se bucure, cum sa rada, a uitat sa manance si sa vorbeasca.
"La cei doi ani ai ei, Moira Isabel era o printesa care uitase tot, mai putin doua lucruri…sa fie constienta de tot ce se petrece in jurul ei si sa planga. Obrajorii ei, altadata strabatuti de zambet, erau de acum brazdati de lacrimi."
Puteti citi povestea ei impresionanta aici. Cuvintele mele sunt de prisos.
Conturile unde se pot face donatii in bani sunt acestea:
Beneficiar : Natacha Concha Gutierrez
Bank : BCR Bucuresti
IBAN RON: RO86RNCB0318082139550001 sucursala Mall Plaza Romania
Beneficiar : Natacha Concha Gutierrez
Bank : BCR – sucursala b-dul Timisoara, Sector 6, Bucuresti
IBAN EUR : RO98RNCB0077082139550001
COD SWIFT: RNCB ROBU
004/0723. 888. 459- telefonul mamei Moirei- Natacha Concha Gutierrez pentru orice alt fel de donatii.
De cugetat
Am primit asta pe mail. Mi-a placut. Versurile sunt scrise la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, mica mânăstire condusă de părintele-călugăr David.
"Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
< Am trăit şi n-am ştiut > "
"Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
< Am trăit şi n-am ştiut > "
miercuri, 2 februarie 2011
Ce-am mai facut...
Pai...nimic interesant.
Imi tot propun sa scriu zilnic aici ca doar de-aia mi-am facut blog dar nu-mi prea iese ... fie din lipsa de timp, fie din lipsa de chef...
In primul si in primul rand ma enerveaza la culme iarna! Perioada asta de dupa Sf. Ion si pana la 1 martie mi se pare cea mai urata din an. Abia astept sa vina vara si promit ca atunci voi fi mai vesela si o compnie mai placuta decat acum.
So...sa o luam cu inceputul:
Pai, pe la inceputul lunii ianuarie a plecat sora-mea in Franta. Acum vorbim mai des decat cand locuia in acelasi oras cu mine. Din cate se pare o sa fiu matusica mai prin septembrie asa :)
Stefan a fost bolnav. Din nou bronsita. Acum e ok si sper sa si ramana asa. Face pipi si caca la olita: mare realizare!!! Inca n-am scapat de suzeta aia care ma dispera intr-un mare fel. Este la varsta la care scoate niste perle dementiale gen:
* "Mi-e dol de fetisa aia mica pe cale o cheama Iaina (Iarina). Nu mai pot de dolu' ei. Uite mami, acuma vine pansu' (plansul)"
* "Tunt nelvos. M-am enelvat lau. Bat toate lumele, tosi copiii aia lai cale au sticat topoganele"
* "Mami, tu ai pusa?" (Ii raspund ca nu, eu nu am puta pentru ca sunt fata) "Ba da, fetele au mai multa pusa decat baiesii!"
* "Nu veau duca Andei a coala. E peiculos. Acolo e mulsi oameni!" (Andrei este baietelul unei prietene si este in clasa a 3-a. Lui Stefan ii place foarte mult de el si ar vrea sa mergem in vizita in fiecare zi. Pentru ca i-am spus ca Andrei are de facut teme pentru la scoala, a hotarat ca Andrei nu trebuie sa mai mearga la scoala pentru ca acolo este periculos)
* Ma ia in brate si imi spune "Te ubec, fata!" sau "Te ubec mami! Se bine ai venit acasa! Mi-a fot atata de dol!" ... ma face din vorbe piticul asta :)
Din primavara vreau sa il dau la gradinita.Cred ca e musai. Se plictiseste rau acasa si e dornic de copii. In plus, e din ce in ce mai rasfatat si mai obraznic. Sper ca gradinita sa rezolve macar o parte din aceste probleme. O sa vorbesc si despre asta mai pe larg, intr-un alt post.
Am avut ceva momente neplacute in plan sentimental...au mai trecut... cred ca o sa vorbesc alta data despre asta.
La serviciu e nasol de tot in ultima vreme. Toata lumea are nervii intinsi la maximum. Sper sa treaca repede si sa se rezolve totul cu bine.
Mi-am facut testul Papanicolau care nu a iesit tocmai bine. Joia viitoare merg la Bucuresti si sper sa vin cu vesti bune.
Cam atat deocamdata. Va sarut!
Imi tot propun sa scriu zilnic aici ca doar de-aia mi-am facut blog dar nu-mi prea iese ... fie din lipsa de timp, fie din lipsa de chef...
In primul si in primul rand ma enerveaza la culme iarna! Perioada asta de dupa Sf. Ion si pana la 1 martie mi se pare cea mai urata din an. Abia astept sa vina vara si promit ca atunci voi fi mai vesela si o compnie mai placuta decat acum.
So...sa o luam cu inceputul:
Pai, pe la inceputul lunii ianuarie a plecat sora-mea in Franta. Acum vorbim mai des decat cand locuia in acelasi oras cu mine. Din cate se pare o sa fiu matusica mai prin septembrie asa :)
Stefan a fost bolnav. Din nou bronsita. Acum e ok si sper sa si ramana asa. Face pipi si caca la olita: mare realizare!!! Inca n-am scapat de suzeta aia care ma dispera intr-un mare fel. Este la varsta la care scoate niste perle dementiale gen:
* "Mi-e dol de fetisa aia mica pe cale o cheama Iaina (Iarina). Nu mai pot de dolu' ei. Uite mami, acuma vine pansu' (plansul)"
* "Tunt nelvos. M-am enelvat lau. Bat toate lumele, tosi copiii aia lai cale au sticat topoganele"
* "Mami, tu ai pusa?" (Ii raspund ca nu, eu nu am puta pentru ca sunt fata) "Ba da, fetele au mai multa pusa decat baiesii!"
* "Nu veau duca Andei a coala. E peiculos. Acolo e mulsi oameni!" (Andrei este baietelul unei prietene si este in clasa a 3-a. Lui Stefan ii place foarte mult de el si ar vrea sa mergem in vizita in fiecare zi. Pentru ca i-am spus ca Andrei are de facut teme pentru la scoala, a hotarat ca Andrei nu trebuie sa mai mearga la scoala pentru ca acolo este periculos)
* Ma ia in brate si imi spune "Te ubec, fata!" sau "Te ubec mami! Se bine ai venit acasa! Mi-a fot atata de dol!" ... ma face din vorbe piticul asta :)
Din primavara vreau sa il dau la gradinita.Cred ca e musai. Se plictiseste rau acasa si e dornic de copii. In plus, e din ce in ce mai rasfatat si mai obraznic. Sper ca gradinita sa rezolve macar o parte din aceste probleme. O sa vorbesc si despre asta mai pe larg, intr-un alt post.
Am avut ceva momente neplacute in plan sentimental...au mai trecut... cred ca o sa vorbesc alta data despre asta.
La serviciu e nasol de tot in ultima vreme. Toata lumea are nervii intinsi la maximum. Sper sa treaca repede si sa se rezolve totul cu bine.
Mi-am facut testul Papanicolau care nu a iesit tocmai bine. Joia viitoare merg la Bucuresti si sper sa vin cu vesti bune.
Cam atat deocamdata. Va sarut!
marți, 1 februarie 2011
That's me :)
Zodiac chinezesc - Capra
Capra reprezinta bunii samariteni ai zodiacului Chinezesc. Sunt persoane manierate care fac parte din categoria celor timizi. Fiind foarte sinceri, ce spun este luat drept o relatare sentimentala. Oamenii Capra sunt foarte milostivi, intelegatori la defectele celorlaltora si deloc ranchiunosi.
Caprelor le place sa-si stabileasca singure orele si nu tolereaza prea multa disciplina. De asemenea, sunt foarte ofensate cand sunt criticate. Nu pot munci sub presiune si trebuie sa fie lasate sa faca lucrurile la viteza lor. Caprele au nevoie de cineva care sa le disciplineze pentru a putea sa-si foloseasca talentele la capacitate maxima. De obicei, gasesc pe cineva de care sa aiba grija.
Norocul zambeste Caprei. Are parte de multe mosteniri. Chiar si in vremurile cele mai grele, Capra intotdeauna isi satisface nevoile de baza. Caprelor le iese ce-si doresc fara a fi nevoie de violenta. Au acea anduranta care te scoate din sarite. Pana la urma, te fac sa cedezi cu cererile lor. N-ai cum sa castigi!
Caprele niciodata nu spun direct ce le deranjeaza. Trebuie sa scoti informatia pe bucati. Cand nu mai merge nimic, tipa la ele si loveste lucrurile. S-ar putea sa fie impresionate si s-ar putea sa-ti zica ce au pe suflet; atunci, poti sa calmezi atmosfera. Caprele sunt persoane de familie. Niciodata nu uita ziua cuiva de nastere si este bine sa nu o uiti pe a sa! De asemenea, Capra isi face multe griji. Ii place sa aiba persoane care o incurajeaza si care ii spun ca totul va fi bine.
Caprele cheltuie prea mult si trebuie sa evite banii. Le este greu sa fie practici si adora viata luxoasa si usoara. Lucrurile urate deprima Capra. Uraste sa ii faca rau cuiva, mai ales celor iubiti. Mai degraba va ocoli un raspuns final in loc sa fie ferma. Dificultatile sunt o tema delicata la Capra. Sunt prea sensibile si exagereaza in reactii. Trebuie incurajate des!
Romanta face parte din natura Caprei. Luna, trandafirii, muzica lenta si lumina lumanarilor il va atinge pe cel din semnul Caprei la orice ora. Are tendinta sa creada ca tot ce zboara se mananca. De obicei, nu trebuie sa munceasca mult. Lucrurile bune vin de la sine. Au nevoie de spatii bine aerisite si bine luminate si exceleaza in zonele creative. Aprecierea talentelor sale o fac sa straluceasca si, cu incurajari, poate ajunge departe in viata.
Asta am luat-o de aici
Capra reprezinta bunii samariteni ai zodiacului Chinezesc. Sunt persoane manierate care fac parte din categoria celor timizi. Fiind foarte sinceri, ce spun este luat drept o relatare sentimentala. Oamenii Capra sunt foarte milostivi, intelegatori la defectele celorlaltora si deloc ranchiunosi.
Caprelor le place sa-si stabileasca singure orele si nu tolereaza prea multa disciplina. De asemenea, sunt foarte ofensate cand sunt criticate. Nu pot munci sub presiune si trebuie sa fie lasate sa faca lucrurile la viteza lor. Caprele au nevoie de cineva care sa le disciplineze pentru a putea sa-si foloseasca talentele la capacitate maxima. De obicei, gasesc pe cineva de care sa aiba grija.
Norocul zambeste Caprei. Are parte de multe mosteniri. Chiar si in vremurile cele mai grele, Capra intotdeauna isi satisface nevoile de baza. Caprelor le iese ce-si doresc fara a fi nevoie de violenta. Au acea anduranta care te scoate din sarite. Pana la urma, te fac sa cedezi cu cererile lor. N-ai cum sa castigi!
Caprele niciodata nu spun direct ce le deranjeaza. Trebuie sa scoti informatia pe bucati. Cand nu mai merge nimic, tipa la ele si loveste lucrurile. S-ar putea sa fie impresionate si s-ar putea sa-ti zica ce au pe suflet; atunci, poti sa calmezi atmosfera. Caprele sunt persoane de familie. Niciodata nu uita ziua cuiva de nastere si este bine sa nu o uiti pe a sa! De asemenea, Capra isi face multe griji. Ii place sa aiba persoane care o incurajeaza si care ii spun ca totul va fi bine.
Caprele cheltuie prea mult si trebuie sa evite banii. Le este greu sa fie practici si adora viata luxoasa si usoara. Lucrurile urate deprima Capra. Uraste sa ii faca rau cuiva, mai ales celor iubiti. Mai degraba va ocoli un raspuns final in loc sa fie ferma. Dificultatile sunt o tema delicata la Capra. Sunt prea sensibile si exagereaza in reactii. Trebuie incurajate des!
Romanta face parte din natura Caprei. Luna, trandafirii, muzica lenta si lumina lumanarilor il va atinge pe cel din semnul Caprei la orice ora. Are tendinta sa creada ca tot ce zboara se mananca. De obicei, nu trebuie sa munceasca mult. Lucrurile bune vin de la sine. Au nevoie de spatii bine aerisite si bine luminate si exceleaza in zonele creative. Aprecierea talentelor sale o fac sa straluceasca si, cu incurajari, poate ajunge departe in viata.
Asta am luat-o de aici
joi, 6 ianuarie 2011
Abrázame
Abrázame
Y no me digas nada, sólo abrázame
Me basta tu mirada para comprender
Que tú te iras
Abrázame
Como si fuera ahora la primera vez
Como si me quisieras hoy igual que ayer
Abrázame
Si tú te vas
Te olvidarás que un día hace tiempo ya
Cuando éramos aun niños me empezaste a amar
Y yo te dí mi vida, si te vas
Si tú te vas
Ya nada será nuestros tú te llevarás
En un solo momento una eternidad
Me quedaré sin nada, si te vas
Abrázame
Y no me digas nada, sólo abrázame
No quiero que te vayas pero sé muy bien
Que tú te irás
Abrázame
Como si fuera ahora la primera vez
Como si me quisieras hoy igual que ayer
Abrázame
Si tú te vas
Me quedará el silencio para conversar
La sombra de tu cuerpo y la soledad
Serán mis compañeras, si te vas
Si tú te vas
Se irá contigo el tiempo y mi mejor edad
Te seguiré queriendo cada día más
Esperaré a que vuelvas, si te vas
Abonați-vă la:
Postări (Atom)