Ce ramane in urma? Respect? Prietenie? Frustrari? Ranchiuna? Tradare? Indiferenta?
Hm... cam multe intrebari pentru o dimineata de vineri...
Cu exact 5 ani in urma, pe vremea asta aveam inima cat un purice de emotie, de iubire, de speranta pentru ca ma pregateam sa ii spun "DA" singurului om pe care l-am iubit vreodata. Si eram absolut sigura ca toate zilele de 2 septembrie din viata mea ce va urma o sa fie exact la fel de fericite si pline de emotie.
Si ziua aia de 2 septembrie de acum 5 ani a fost o zi perfecta! M-am simtit printesa! M-am simtit iubita. Am fost fericita!
Ce simt azi? Ca a disparut dragostea. Ca a disparut respectul. Ca a aparut tradarea, ranchiuna, indiferenta. Azi nu ma mai simt printesa. Nici iubita. Nici fericita.
Azi se implinesc 5 ani de la casatoria mea cu singurul om pe care l-am iubit vreodata. Inca il mai iubesc. Nu ne-am spus "La multi ani", nu ne-am imbratisat, nu ne-am sarutat. Mi-a aruncat un "pa" peste umar cand a plecat de dimineata spre serviciu.
La multi ani, dragul meu!
Offf, Dienut drag, am simtit eu mereu ca ceva nu e ok in sufletul tau, pacat ca dragostea ta nu a fost pretuita si rasplatita pe masura.Si totusi la 5 ani de la eveniment tu inca un gest frumos ai facut, urandu-i un "la multi ani!" fie el si virtual.Te imbarbatez si-ti spun ca dragostea ta are alta fiorma si culoare acum, ca ai dragostea neconditionata a ingerasului tau dar...ar fi fost perfect tabloul daca exista si dragostea aceea care te implineste ca si femeie.Dar nu le putem avea pe toate, pana la urma.te pupez cu mare drag si dor.Si mai scrie ca-mi place sa te citesc.
RăspundețiȘtergereUf, Amira. Am vazut de ieri comentariul tau. Dar n-am stiut ce sa scriu. Pentru ca uneori relatia noastra e cand intr-o totala armonie, cand intr-un total haos.
RăspundețiȘtergereLa inceput eram convinsa ca omul pe care il iubesc nu are defecte. Apoi am descoperit ca are - dar ca ii iubesc pana si defectele. Acum insa ma aduce la exasperare. Uneori. Alteori e bine. Eu sunt convinsa ca unul dintre principalele motive pentru care relatia noastra scartaie, este faptul ca stam cu ai lui. Pana nu ne-om rupe de ei, nu cred sa ne fie mai bine, mai ales ca soacra-mea se baga foarte mult in educatia copilului nostru (ceea ce ma dispera la maxim) si in general in orice decizie pe care o luam. E mult de spus aici...probabil ca o sa mai citesti despre asta pe blog ca imi face bine sa rabufnesc undeva :)
Iti multumesc ca esti asa draguta si iti pasa. Pup