Despre somn

Imi place sa dorm! De cand ma stiu am fost o "dormicioasa".
Mi-aduc aminte, copil fiind, ca dormeam pana la 10 dimineata. Cand a trebuit sa merg la gradinita si la scoala, cel mai greu mi se parea sa ma trezesc dimineata.
Fericire maxima cand invatam dupa-amiaza. Si preferam sa imi fac mare parte din teme seara, cand veneam de la scoala, ca sa ma pot trezi tarziu a doua zi. Din pacate, nu am invatat decat vreo 2-3 ani dupa-amiaza.
A venit liceul si aveam dimineti cand plangeam efectiv dimineata si ii spuneam mamei ca eu nu ma duc la scoala ca imi vine rau de somn.
Daca mergeam la discoteca (pe vremea mea nu se numea club) si stateam pana la 12 sau 1 noaptea, a doua zi dormeam pana la 12 cel putin.
Ce-i cu postul asta despre somn? Pai sa va explic: de 2 ani si jumatate nu am mai dormit 8 ore legate. Va imaginati ce inseamna asta pentru mine? NEFERICIRE!!
Probabil ca sa ma pedepseasca pentru leneveala mea de-o viata, Dumnezeu mi-a daruit un copil frumos, destept, dulce, sanatos dar ...foarte agitat. Ziua este intr-o continua miscare. El nu stie sa mearga. Doar sa fuga. Iar noaptea...ohhh Doamne! Noaptea se fataie, se trezeste, cere lapte, cere suzeta, i se nazare ca vrea sa se joace...
Il iubesc nebuneste, as face orice pentru el si sunt extrem de recunoscatoare ca este sanatos. Dar Doamne ce n-as da sa fie putin mai linistit noaptea.
Visez (cu ochii deschisi, desigur, pentru ca noaptea nu dorm atat cat sa apuc sa si visez) sa vina vremea in care o sa ma odihnesc noaptea. Daca ma intreaba cineva ce imi doresc, raspunsul este invariabil: sa dorm.
Am ajuns intr-un stadiu de oboseala care ma afecteaza din toate punctele de vedere: fizic (sunt varza, imi cade parul, am cearcane si o stare generala de lesin continuu), profesional (la seviciu nu mai sunt atenta, nu mai pot stoca si procesa informatiile asa cum tebuie), intim (daca prind 30 de minute libere, prefer sa dorm decat sa le petrec cu sotul meu - ceea ce ne afecteaza ingrozitor relatia de cuplu).
Deocamdata nu stiu cum o sa procedez dar sunt constienta ca trebuie sa fac ceva sa rezolv situatia.
Urati-mi succes!

Bilant

N-am mai scris de multa vreme. Intre timp a fost ziua mea. Am implinit 31 de ani.
Stateam intr-o zi si ma gandeam ce am realizat pana la aceasta varsta? De ce simt ca n-am facut mai nimic?
Am facut vreo 18 ani de scoala (care nu stiu cat m-au ajutat pana acum), m-am casatorit dupa o relatie de 6 ani, am facut un copil minunat, am un job (prost platit) si...cam atat.
Viata mea a decurs lin, fara suisuri sau coborasuri spectaculoase. Locuiesc in acelasi oras in care m-am nascut, am mostenit un teren care valoreaza probabil mai putin decat masina (care masina este a sotului cumparata de tatal lui), nu am casa mea (locuim cu socrii), nu am plantat vreun pom, nu am facut gesturi marete, nu am inventat nimic, daca mor maine nu ramane nimic dupa mine in afara de copil.
Realizez ca probabil mi-am trait jumatate din viata (asta in cel mai fericit caz) si ca nu stiu daca mai apuc in anii ce vor veni sa fac tot ce am visat cand eram copil.
N-as vrea sa fiu inteleasa gresit. Sunt sigura ca material am mai mult decat au altii. Nu sufar de foame sau frig, copilul meu are tot ce ii trebuie, ne-am permis ca in ultimii 4 ani sa ne facem vacanta in afara tarii, ne-am mai plimbat si prin tara, ne permitem sa mai luam masa in oras sau sa ne cumparam un parfum sau o haina mai scumpa. Si cu toate astea imi lipseste ceva.
Sper sa aflu cat mai curand ce e "ceva-ul" asta si sa gasesc un echilibru.