Trec printr-o perioada extrem de agitata din toate punctele de vedere dar mai ales in plan personal. Si as vrea sa pot sa ma descarc cumva scriind aici numai ca atunci cand deschid pagina parca imi fug toate cuvintele si creierul meu devine dintr-o data gol.
Poate din cauza problemelor personale mi se pare ca totul este negru fara sa existe o speranta de a se transforma macar in gri.
Ma uit in jur si vad doar rautate. Rautate si o lipsa acuta de educatie si de cel mai elementar bun simt ... toti oamenii, de la mic la mare, se straduie din rasputeri sa fie rai, grosolani, nesimtiti. Hai sa nu generalizez...poate nu chiar toti, dar mare parte.
Mi-e asa de greata de societatea in care traim incat uneori ma intreb daca nu cumva am facut un mare pacat aducand pe lume un copil pe care nu stiu, efectiv, daca sa il educ in spiritul bunavointei, generozitatii, bunului simt si mai ales al RESPECTULUI sau daca sa il invat de mic sa fie grosolan, rau, nesimtit...aidoma societatii in care creste si se dezvolta ca individ.
Ma surprind uneori regretand ca am primit o educatie frumoasa de la parintii mei care m-au invatat sa dau "buna ziua", sa vorbesc politicos, sa nu arunc gunoaie pe strada, sa spun "va rog" si "multumesc", sa nu ascult muzica la maxim pentru a nu deranja vecinii ... intr-un cuvant m-au invatat sa ma comport civilizat.
Ma intreb tot mai des daca in ziua de azi, e bine sa imi educ fiul asa cum au facut parintii mei cu mine sau sa il invat mai degraba sa supravietuiasca in jungla in care traim.
Probabil ca sunt destul de incoerenta dar nici nu mai conteaza, oricum nu cred ca va ajunge sa citeasca cineva ce debitez eu pe aici.
Ce ma face sa imi pun astfel de intrebari? Doar cateva experiente destul de urate pe care le-am trait zilele astea in parc.
Baietelul meu, si sunt convinsa ca nu este singurul, este innebunit dupa copii. Ii place sa mergem la locuri de joaca unde in afara de leagane, topogane si alte asemenea dracii sa fie musai si multi copii. La inceput m-am bucurat, gandind ca este un copil sociabil si am incercat sa il duc cat mai des in parc. Acum, deja mi-e greata cand stiu ca voi ajunge acolo dar cand il aud ca vrea "a copii" si mai are si lacrimi in ochi daca ii spun ca nu mergem, cedez, si de fiecare data sper ca va fi altfel...
Bineinteles ca ma insel amarnic. In orice parc as merge, se deruleaza acelasi film: parinti (in special mamici) care stau pe banci la o barfa mica si sparg seminte si copii nesupravegheati care fac exact ce ii taie capul, si care deja de la varste destul de fragede au invatat sa fie rai, obraznici si intoleranti.
Acum vreo doua zile merg cu prietena mea si copiii nostri la un loc de joaca din cartier. Topogan, leagane, balansoar, nisip si nelipsitele mamici care sparg seminte uitand ca daca au adus copiii in parc trebuie sa ii mai si supravegheze.
Ce fac copiii nesupravegheati? Pun nisip in cantitati industriale pe scarile topoganului. Rezultatul? Fetita prietenei mele aluneca si cade pe spate de pe a cincea treapta a topoganului. Se loveste destul de urat la cap si umar dar in final constatam ca sperietura noastra a fost mai mare decat ranile ei.
Intamplarea nu starneste decat zambete pe sub mustata mamicilor venite la relaxare. Intre timp, copiii lor sunt sus pe topogan si topaie de mama focului, fara sa se ingrijoreze cineva ca pot pati ceva cu adevarat grav. Copiii nostri nu se mai pot bucura de topogan intrucat este deja mult prea aglomerat.
Nu trec 10 minute de la incidentul neplacut cu fetita prietenei mele, ca o alta fetita, care nu avea mai mult de 1 an si jumatate cade de sus de tot, de pe ultima treapta a topoganului, impinsa din greseala de unul din copiii mai mari care sareau de mama focului ca imi era si teama sa nu se darame sandramaua.
Copilul s-a lovit destul de rau, a inceput sa vomite instantaneu. Am plecat de acolo uimita ca femeia aia in loc sa duca fetita sa o vada un medic, si-a reluat locul pe banca incercand sa o faca sa rada ca sa uite de plans.
Poate sunt eu prea grijulie, poate chiar nu trebuie sa ne facem griji cand o mana de copil se rostogoleste pe 10-12 scari lovindu-se la cap de circa 3 ori.
Alta data vad copii mai mari (de circa 5-6 ani) care efectiv ii imping pe cei mici, nu ii lasa, o data ajunsi sus pe topogan, sa alunece pe el, iar cei mici sunt de-a dreptul bulversati, nestiind ce sa faca. Unii raman acolo interzisi, nestiind ce sa faca in continuare, altii o iau catinel inapoi pe scari in jos, riscand sa se rostogoleasca in orice moment.
De multe ori, urc sa imi ajut copilul sa coboare de acolo. Cel sau cea care a pus stapanire pe topogan gaseste de cuviinta sa imi raspunda si urat daca indraznesc sa il rog sa faca loc pentru toti copiii.
Ieri, un baietel care avea in jur de 6 ani, urca pe topogan pe partea care aluneca, in timp ce alti copii ce se dadeau regulamentar, veneau spre el. Printre ei, si baietelul meu, peste care pustiul trece ca si cand s-ar fi incurcat de o gunoaie. Il rog sa astepte sa se dea copiii si apoi sa urce daca vrea, la care pustiul imi spune ca "el se da primul si sa il las dracului in pace".
Alta data, un alt baietel calca efectiv pe al meu, iar cand il cert imi spune "sa se dea asta la o parte de pe topoganul meu!"
Toate astea se intampla in timp ce parintii lor stau pasivi de-oparte, relaxandu-se si probabil facand haz de mine, o mama care alearga dupa copilul ei, incercand sa il invete reguli de bun simt ce trebuie respectate la un loc de joaca.
Oare ce gandeste copilul meu cand eu il invat ca pe topogan ne urcam folosind treptele, iar el vede ca 90% dintre copii fac tocmai invers?
Ce sa il invat? Cum sa il invat? Sa fie un om civilizat intr-o societate in care oamenii au ajuns animale? Nu va avea nicio sansa!
Sa il las sa devina si el unul dintre specimenele pe care le detest din toata inima? Nu cred ca voi putea!
Si atunci? Ce este de facut?
