marți, 6 decembrie 2011

Eu sunt deja castigatoare la concursul din Regat!

Ma simt datoare sa detaliez putin comentariul cu care am participat la concursul Printesei si pentru care Printul ei se gandea ca as putea fi castigatoare (multumesc Robo- Print).
So, dupa cum spuneam in comentariul respectiv, nu am reusit sa-mi impresionez sotul cu vreun cadou. Niciodata.
Mi-aduc aminte ca, la inceputurile relatiei noastre, cand eram tineri si ne iubeam, mie imi venea sa ii cumpar tot felul de nimicuri (felicitari si figurine haioase de exemplu). Intram intr-un magazin si, daca ceva ma facea sa zambesc sau mi se parea superhaios, il cumparam pentru el. Si ma gandeam cu fericire in suflet cum va reactiona cand ii voi darui "flecustetul".
Recunosc ca mesajele de pe felicitari aveau aproape totdeauna un iz siroposo-hazliu dar nu era chiar asa de grav... zic... Adica se presupune ca indragostitii au voie sa faca gesturi din astea tampitele.
Dar, sa revin... Pe cat de fericita eram cand cumparam cadoul (gandindu-ma cu drag la EL) pe atat de dezamagita cand imi spunea " multumesc" si ma pupa si ... atat. 
Relatia a evoluat firesc si povestea cu cadourile (de acum mai consistente ca deja ne facusem mari si aveam job-uri) se repeta la fiecare aniversare, Craciun, Paste ...
Alergam prin magazine, imi storceam creierii sa gasesc ceva interesant, ma gandeam si razgandeam de o suta de ori si, intr-un final, luam un cadou cu certitudinea ca de data asta sigur ii va placea. Alegeam hartia pentru impachetat, fundita asortata si ... Tananana... "Multumesc", pupat si eventual un comentariu gen "e foate dragut nu trebuia sa te deranjezi atat!"
Poate par eu putin deplasata. Unii ar putea sa spuna ca sunt dificila, doar omul mi-a multumit, m-a si pupat, ocazional a mai facut si cate un mic comentariu absolut decent si de bun simt. Daaa dar eu vroiam sa ii vad sclipirea din ochi, incantarea, bucuria aia pe care o ai cand primesti ceva.
Acum, ca sa fiu perfect sincera exista doua posibilitati: fie omul se bucura dar nu stie sa isi exteriorizeze trairile (putin probabil ... cand isi cumpara singur ceva ce isi doreste e super happy si incantat) fie eu sunt varza cand vine vorba de facut cadouri.
Varianta a doua e mai plauzibila din mai multe motive:
1. Nu dispun de un buget foarte mare si chestiile care ii plac lui de obicei sunt very expensive
2. Sunt antitalent cand vine vorba de moda masculina. N-am stiut niciodata ce cravata se asorteaza la ce camasa si, in orice caz, ce mie mi se pare ca arata super, lui i se pare nasol
3. Punctul 2 e valabil si in ceea ce priveste cosmeticele si parfumurile
4. Nu ma pricep absolut deloc la chestiile de IT, gadgeturi si alte asemenea
chestiuni care pe el il intereseaza foarte mult.
Cel mai scump cadou a fost un ceas pe care i l-am cumparat cand eram insarcinata cu Stefan. A costat vreo 500 de lei si e adevarat ca l-a purtat si il poarta in continuare. Dar nu prea se pune la socoteala pentru ca am fost impreuna si l-a ales singur.
Cred totusi ca mp3 player-ul de la Sony l-ar impresiona. Asculta foarte des muzica la telefon, cu castile din dotare, destul de incomode. Daca i-l cumpar si nu ii sclipeste o luminita macar intr-un ochi, ma jur ca singurul cadou pe care il va mai primi de la mine vor fi bani in plic. 

PS: trebuie sa specific ca el se pricepe de minune la facut cadouri. De fiecare data imi vine sa topai ca un greiere si ma bucur ca broasca la inundatii de absolut orice imi aduce. Cel mai mult ma bucura cadourile pe care mi le face fara o ocazie anume. Daca s-a gandit la mine si a vrut sa-mi faca o surpriza frumoasa inseamna ca ma iubeste inca. Zic si eu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu