Sarbatorile de atunci...

Imi amintesc cu placere de sarbatorile copilariei mele. Provin dintr-o familie modesta. Nu am avut nici jucarii cu nemiluita, nici nu am mancat cine stie ce bunataturi. Ani la rand nu am avut brad de Craciun. Impodobeam ficusul mamei. N-am suferit din cauza asta. In casa noastra era cald (nu de la calorifere care erau mai tot timpul bocna), era iubire!
Mi-aduc aminte, cred ca aveam vreo 4 ani, ca jucaria mea preferata era un abecedar. Stateam ore in sir si ma uitam pe el. Parintii lucrau in schimburi. Tata pleca dimineata la schimbul 1 si venea mama de la schimbul 3. Dormea cateva ore, iar eu stateam cuminte langa ea, in pat, si ma uitam pe abecedar.
Mama m-a invatat sa citesc. Mi-a povestit ca totul a fost o joaca si am invatat sa citesc incredibil de repede. N-am ajuns un geniu dar am descoperit placerea de a citi. In anul acela, Mos Nicolae ne-a adus carti: Mihai Eminescu, Ion Creanga cu fermecatoarele sale "Amintiri din copilarie", George Toparceanu, Minulescu.
Pe Mos Craciun nu il vedeam. Ne lasa intotdeauna cadourile la usa. Cu cata emotie cautam in pungi! Ne aducea de obicei cam ce ne trebuia: hainute, caiete, culori, carti de colorat, carti de citit. Poate cateva portocale si o ciocolata sau bomboane din acelea tari care se agatau in brad. Pe vremea aceea nu prea gaseai nimic.
Dupa revolutie, parintii primeau de la serviciu dulciuri pentru copii. Stiam cam care e treaba cu Mos Craciun. Dar tot ne bucuram pentru ele.
Peste ani, cand am avut primul job (eram in anul 3 de facultate), m-am gandit sa fiu eu Mos Nicolae. Am cumparat dulciuri si fructe, am intrat tiptil in casa, am aranjat frumos cizmele tuturor (mama, tata, sora-mea si bunica) si le-am pus acolo micile daruri.
Cand le-au gasit, au plans. De bucurie, de mandrie, de fericire, de iubire...

Stateam intr-o zi si ma gandeam cum percepe baietelul meu perioada aceasta a anului. Stiu ca e prea mic si ca depinde foarte mult de mine sa ii creez lumea de basm a Craciunului si atmosfera de sarbatoare. Dar stiu sigur ca el nu se mai bucura asa cum ma bucuram eu cand primeam o jucarie. Are tot ce isi doreste. Nu pretuieste nimic. Bunica ii cumpara in fiecare zi o jucarie noua. Care sfarseste, inevitabil, aruncata si uitata intr-un colt. Am incercat sa ii explic bunicii ca nu e bine cum procedeaza. Degeaba...asta e bucuria ei!

Poate pentru ca eram copii si nu aveam griji sau poate pentru ca in casa noastra a fost intotdeauna armonie si iubire ... nu stiu care e motivul dar Sarbatorile de atunci aveau alt aer. Mai cald, mai dulce...